Cînd, în 1808, Curtea portugheză se muta la Rio de Janeiro fugind din faţa trupelor napoleoniene, o dată cu Regina şi viitorul rege Afonso VI soseau în lumea nouă şi cîteva sute de prinţi, duci, marchizi, conţi, baroni şi cavaleri; aceştia veneau nu numai cu servitorii lor, ci şi cu enormele lor pretenţii, aduse în bagaje din metropolă. Marea problemă a monarhului Afonso VI, în primele luni după sosire, a fost aceea de a asigura la o Curte devenită braziliană nu atît locuinţele, costumele şi veniturile fiecăruia, cît complicatele reguli de etichetă, rigid fixate la Lisabona, greu de transmutat la Tropice.

Cînd, în 1921, Curtea portugheză revenea la Lisabona, nu toţi prinţii, ducii, marchizii şi conţii s-au întors în ţară: destui au rămas în Brazilia formînd, un an mai tîrziu, o dată cu proclamarea Imperiului, aristocraţia noului stat înscris acum oficial pe harta lumii. Marchizul Regatului Portugaliei s-a transformat deci în marchiz al Imperiului Brazilian - şi asta nu l-a supărat deloc pe purtătorul ilustrului nume.

Pe durata Imperiului, adică pînă spre finele secolului al XIX-lea, aristocraţia nominală a crescut aici considerabil. Nu doar împăraţii Pedro I şi Pedro II au adus aristocraţi în serie, ci chiar şi episodicele regenţe şi-au arogat acest drept. în secolul al XVIII-lea, Portugalia, alături de Spania, trecuse drept una dintre ţările cu cea mai numeroasă aristocraţie - proporţional cu restul populaţiei: Brazilia n-a rămas mai prejos, copiind cu sîrguinţă modelul.

Şi deodată... După proclamarea Republicii, la 1889, aristocraţia braziliană şi-a şters profilul social. Fără ca nimeni să le conteste titlurile, fără ca nimeni să se atingă de averile lor, nobilii brazilieni s-au decis să dispară în peisaj, asemenea unor iepuri în adîncul pădurilor. Numărul marchizilor, conţilor şi baronilor, rămas acelaşi la sfîrşitul secol