Ştirile negative de pe pieţele externe accentuează nehotărârea investitorilor. O nouă şedinţă cu volume şi rulaje de avarie pe piaţa românească de capital. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni nu a reuşit să depăşească 3 milioane de euro. După ce, miercuri, Bursa de Valori Bucureşti a bătut recordul absolut al celui mai mic rulaj din ultimii doi ani, nici ieri valoarea transferurilor nu a reuşit să se redreseze.
Mai mult, în cele 2,49 milioane de euro (9,58 milioane de lei) cât au cumulat operaţiunile de pe piaţa principală, au intrat şi schimburile cu obligaţiuni (0,70 milioane de euro).
Evoluţii mixte
Pieţele externe au înregistrat evoluţii mixte. Bursele din SUA au încheiat şedinţa de miercuri în creştere cu până la 3%, însă pieţele din Asia au înregistrat, ieri, o evoluţie mixtă, cu aprecieri de cel mult 2% şi pierderi de până la 1%.
Încă de la deschiderea şedinţei de ieri, marile burse europene au resimţit corecţii. La finalul sesiunii bursiere de la Bucureşti, indicele FTSE reprezentativ pentru bursa din Londra, scădea cu 1,17% faţă de ziua precedentă, indicele DAX, al pieţei din Frankfurt – cu 0,88%, iar indicele CAC40 al bursei din Paris scădea cu 1,30%.
Pe piaţa românească, cele mai lichide zece acţiuni s-au depreciat, ieri, în medie, cu 0,18% faţă de sesiunea precedentă.
Pe minus a închis şi indicele compozit al bursei, în timp ce segmentul societăţilor de investiţii financiare (SIF) a urcat cu 0,6%. Creşterea accentuată din prima oră de tranzacţionare, când indicele BET-FI indica un plus de peste 3%, s-a atenuat până la finalul şedinţei.
“Acţiunile SIF se învârt în jurul aceloraşi valori de aproximativ o săptămână. Ştirile externe continuă să afecteze piaţa românească, în timp ce veştile bune din economia românească nu mai au niciun impact”, subliniază Adrian B