Acţionarii consideră că remuneraţiile jucătorilor sînt prea mari în comparaţie cu evoluţiile din teren şi plănuiesc să modifice convenţiile cu fotbaliştii
Investiţiile făcute în vară, în special în salariile jucătorilor, îi afectează economic pe acţionari, care plănuiesc o revoluţie financiară în această iarnă. La şedinţa de miercuri seară, şefii au discutat şi despre problema banilor: "Peste tot în lume, salariile sînt mai mici şi bonusurile mai mari. Doar aşa se face performanţă, ca să aibă şi băieţii pentru ce să tragă!".
Cazul Mitea
Oficialii "cîinilor" vor să aibă o întrunire cu jucătorii şi să propună micşorarea contractelor şi mărirea primelor de obiectiv. Investitorii au şi o strategie de viitor: bonusuri de minimum 120.000 de dolari şi maximum 150.000 de dolari de fotbalist în cazul cuceririi titlului.
Cel mai disputat subiect legat de bani a fost Nicolae Mitea. Adus pe un contract imens, de 40.000 de euro pe lună, mijlocaşul de 23 de ani nu şi-a făcut loc în prima echipă şi este arătat cu degetul de şefi. "Are un salariu foarte mare în comparaţie cu evoluţiile din teren, dar trebuie să avem răbdare cu el. Dacă nici după perioada de pregătire din iarnă nu-şi va reveni, asta e, la vară ne despărţim!", zic acţionarii.
CIFRELE LUI NICOLAE MITEA:
2.962 euro a încasat Nicolae Mitea pentru fiecare minut jucat în tricoul lui Dinamo în acest sezon
1.315 euro pe zi este salariul pe care îl ia Nicolae Mitea la Dinamo
40.000 de euro a încasat Nicolae Mitea pînă acum, în cele trei luni petrecute în Ştefan cel Mare, pentru fiecare din cele trei goluri marcate la Dinamo II
350.000 de euro era contractul anual pe care îl încasa Nicolae Mitea în perioada în care a evoluat pentru Ajax Amsterdam
Acţionarii consideră că remuneraţiile jucătorilor sînt prea mari î