Festivalul de poezie de la Iaşi, desfăşurat pe durata a trei zile (şi trei seri) de turnir, a fost în mod clar un eveniment atipic. A ieşit prea bine.

Nume grele din generaţia scriitorilor consacraţi (Ileana Mălăncioiu, Emil Brumaru, Şerban Foarţă, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Mihail Gălăţanu, Lucian Vasilescu, Eugen Suciu) au stat pe aceeaşi scenă, într-o perfectă unitate de loc, de timp şi de acţiune poetică. La rândul lor, poeţi reprezentativi ai ultimei generaţii (Constantin Acosmei, Ştefan Manasia, Teodor Dună, Dan Coman, Adrian Suciu, Claudiu Komartin, Vasile Leac, Andra Rotaru, Radu Vancu) şi-au dat măsura talentului şi originalităţii lor în Aula arhiplină a Bibliotecii Centrale Universitare.

Participând pentru prima oară la o asemenea manifestare, nu văzusem niciodată un public (preponderent tânăr) atât de receptiv şi literalmente entuziast la finele câte unei lecturi transformate în recital. N-am văzut, e drept, ,criza" poeziei de astăzi despre care vorbesc, cu multă siguranţă, Ion Simuţ şi Paul Cernat. N-am sesizat vreo criză a scrierii şi emisiei de poezie veritabilă, nici una a receptării produsului artistic. Dimpotrivă, aplauzele frenetice ale studenţilor şi reacţiile juriului din care am făcut parte au fost pe aceeaşi frecvenţă, deşi în registre diferite.

În mod cert, Emil Stratan, organizatorul acestui Festival, a avut parte de consilieri buni. Selecţia poeţilor consacraţi o dovedeşte cu prisosinţă. Sunt autori nu numai din generaţii diferite (de la ,şaizecişti" la ,nouăzecişti"), dar şi din şcoli artistice atât de deosebite, încât lecţia despre poezie se susţinea, de fiecare dată, altfel. De la textele dense, dramatice, grave ale Ilenei Mălăncioiu la cele ludice, molatice şi încântătoare ale lui Emil Brumaru, de la prestidigitaţiile savant versificate ale lui Şerban Foarţă la discursul tensionat, expresionist-metaf