Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD cere o intalnire cu PNL pentru semnarea unui protocol inaintea consultarilor de la Cotroceni

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 5 decembrie 2008 ·

PSD ia in calcul elaborarea si semnarea, cu PNL, a unui protocol in conformitate cu art. 36 din Legea partidelor politice, cu care sa se prezinte astazi la consultarile de la Cotroceni, prin care sa ii arate lui Traian Basescu ca PSD si PNL au format o majoritate parlamentara.

Surse din PSD au declarat ieri, citate de Mediafax, ca PSD urma sa initieze aseara consultari cu PNL pentru elaborarea si semnarea acestui protocol.

Potrivit acelorasi surse, o astfel de intelegere a existat si inainte de alegeri, insa PNL nu a fost de acord, in ultimul moment, sa fie facuta publica, mai ales ca PSD si PNL nu s-au inteles in privinta premierului. Potrivit acelei intelegeri, premierul ar fi trebuit sa fie o persoana neutra, in timp ce Geoana ar fi urmat sa fie presedinte al Senatului, iar Tariceanu presedinte al Camerei Deputatilor.

Conform surselor citate, o alta varianta discutata a fost cea in care Dan Voiculescu sa fie presedinte al Senatului, Calin Popescu-Tariceanu sa fie presedinte al Camerei, iar Mircea Geoana sa fie ministru de externe.

Pe langa negocierile cu PNL, PSD are in vedere si derularea in continuare a negocierilor cu PD-L.

Astfel, potrivit surselor mentionate, Miron Mitrea, cel care deruleaza negocierile cu PD-L, ar fi obtinut functia de presedinte al Senatului pentru sine, dar si functia de vicepremier pentru Mircea Geoana, nefiind exclusa nici o rocada intre cele doua functii si eventualii lor detinatori.

Aceleasi surse au apreciat ca, in eventualitatea in care intelegerea cu PD-L nu se va realiza, iar democrat-liberalii vor forma un guvern minoritar, acesta ar putea fi sustinut in Parlament de o parte a social-democratilor care au insistat pentru guvernarea impreuna cu PD-L.

Nu este exclus ca acesti sustinatori social-democrati ai unei aliante cu PD-L sa plece din PSD, fiind anticipate de asemenea, intr-un scenariu PS

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 11 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 6 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 10 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 8 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 8 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 9 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 11 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 11 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°