Ziarele din Peninsulă scriu astăzi despre intensificarea controalelor din locurile publice din Italia, în perioada sărbătorilor de iarnă. Se relatează, de asemenea, despre evoluţia "Alitalia" şi despre comemorarea victimelor unui incendiu dintr-o turnătorie din Torino de pe 6 decembrie 2007. "Maroni: "Atenţia noastră este sporită" , preia cotidianul "Corriere della Sera" declaraţia ministrului italian de Interne. Toate prefecturile şi comisariatele au primit o circulară care prevede intensificarea controalelor, în perioada sărbătorilor de iarnă, în locurile aglomerate. Astfel se vor intensifica controalele forţelor de ordine în centrele comerciale şi în locurile de cult.
"Minivacanţă cu ploi şi zăpadă. Vreme rea în aproape toată Italia." , titrează "La Repubblica". Previziunile meteorologice indică ploi şi temperaturi scăzute pentru sâmbătă. duminică şi luni (zi nelucrătoare, sărbătoare religioasă în lumea catolică, "L´Immacolata Concezione della Vergine Maria"). Potrivit serviciului meteorologic al Aeronauticii Militare spre sfârşitul “vacanţei” vremea se va ameliora puţin.
"Thyssen, în memoria evenimentelor de la 6 decembrie 2007" , anunţă "La Stampa". Se comemorează astăzi tragedia din oţelăria Thyssen de la Torino. Anul trecut, pe 6 decembrie în fabrica germană de la Torino a avut loc un incediu în care a murit o persoană şi au suferit arsuri grave alţi 6 muncitori.
"Alitalia, Berlusconi: De la Compania Aeriană Italiană, investiţii patriotice care vor da rezultate” , preia cotidianul "Il Sole 24 Ore" declaraţia premierului italian. În opinia lui Berlusconi numărul investiţiilor în noua companie ar putea creşte, iar acestea ar putea "mări numărul de angajări". Potrivit lui Berlusconi investiţiile ar putea creşte, până la a ajunge în 5 ani, în cadrul planului industrial, la o cifra de 6 miliarde.
"Ziariştii î