Nimic oficial după negocierile PDL-PNL de la sediul bucureştean al liberarilor. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că există planuri şi idei comune, cum ar fi "compatibilităţile din planul economic", dar a subliniat încă o dată că liberalii nu vor renunţa la postul de premier. Liderul liberal-democrat Emil Boc a subliniat că românii au ales duminica trecută o politică de dreapta, dar speră ca PNL să renunţe la funcţia de premier. Sursa: Vlad Stănescu
"Funcţia de premier este o ancoră PNL în viitoare guvernare", a spus Tăriceanu imediat după ieşirea de la discuţii. Premierul a precizat că, fără postul de premier, liberalii nu îşi pot impune planul de măsuri anticriză.
"Există numeroase compatibilităţi, cum ar fi programul economic. Bineînţeles, dacă lăsăm deoparte aberaţii de genul mărirea salariilor profesorilor cu 50%", a continuat Tăriceanu, care se grăbea pentru a ajunge la un summit pe probleme de energie, în Polonia.
Boc: Singura problemă este funcţia de premier
"Au fost neînţelegeri în trecut, dar cred că putem ajunge la un acord", a completat şi preşedintele PDL, Emil Boc. Acesta a confirmat punctele comune notate de Tăriceanu, dar consideră că PDL are "dreptul de a deţine funcţia de premier".
Boc a fost chiar mai clar în remarcarea punctelor comune: necesitatea menţinerii locurilor de muncă, cota unică, neimpozitarea profitului reinvestit, reformă în sănătate, descentralizare, susţinerea agriculturii şi industriei.
La negocieri nu a participat chiar propunerea PDL pentru postul de premier, Theodor Stolojan. Emil Boc a declarat însă că Stolojan va participa la negocierile PDL cu PSD.
PUNCTE TARI, PUNCTE SLABE
Călin Popescu Tăriceanu
Puncte forte: A rezistat patru ani grei în fruntea guvernului. A ştiut să gestioneze conflictul cu preşed