Multe perfecţiuni uimitoare conţine organismul omului. A construit Creatorul numai după criterii de excelenţă. Despre creier nici nu mai vorbim, o să se forţeze ştiinţa secole de-a rândul şi nu va realiza un computer care măcar să însemne jumătate din perfecţiunea creierului omenesc.

Dar iată că şi genunchiul, banalul genunchi, care-l doare pe bunicul când se întunecă vremea, nici genunchiul nu poate fi egalat de marile cuceriri ale ştiinţei. Genunchiul înseamnă nişte bile care alunecă pe o tipsie şi toate aceste suprafeţe osoase sunt atât de frumos lustruite, încât savanţii de la NASA au reuşit să facă un material lustruit cum nu mai e în lume, dar oricum de vreo 10 ori mai rugos decât luciul oaselor din genunchi. Prin urmare, genunchiul are un grad înalt de mobilitate care-l ajută să facă diferite mişcări, dar este şi foarte stabil, fiindcă aceste oase care alunecă sunt ţinute în frâu de patru ligamente puternice. Două ligamente sunt încrucişate în centrul genunchiului, asigurând stabilitatea în faţă şi în spate, şi mai există două ligamente amplasate lateral ce asigură stabilitatea în exterior şi în interior. Revenind la menţionarea că pe bunic îl supără genunchiul când e frig, trebuie spus că genunchiul e centrul frigului în organism. Şi asta pentru că oasele sunt imediat sub piele, nefiind acoperite de muşchi, astfel că variaţiile de temperatură din atmosferă ating în primul rând genunchiul. Şoldul se află în profunzime şi e mai puţin sensibil la răcirea vremii. La fel şi umărul acoperit de pachete de muşchi, deci mai greu pătrunde răcoarea din atmosferă. În genunchi se instalează uşor artroza, care înseamnă în principal o distrugere a suprafeţei cartilajului din articulaţie din cauza trecerii anilor. Prin degradarea cartilajului din genunchi, el nu mai arată alb strălucitor, îşi pierde aspectul şi consistenţa. Şi astfel se ajunge la frecarea o