Originea jocului de şah nu a fost până acum stabilită cu exactitate. Este cunoscut însă faptul că acest joc s-a răspândit din zona de nord a Indiei, cele mai vechi însemnări despre el datând de la jumătatea primului mileniu.
Legenda apariţiei şahului spune că în secolul al XV-lea matematicianul indian Sessa ebn Daher a inventat jocul "chaturanga" pentru a-l ajuta pe regele Shehran să pună capăt plictiselii. Daher a fost de acord să fie răsplătit în boabe de grâu, dar numărate după o regulă impusă de el: un bob pentru prima pătrăţică de pe tabla de joc, două boabe pentru ce-a de-a doua, patru pentru cea de-a treia, opt pentru cea de-a patra şi tot aşa până la cea de-a 64-a căsuţă. Se spune că Shehran ar fi fost într-adevăr amuzat de cerere, realizând că grâul adunat la finalul calculelor ar fi cântărit nu mai puţin de 700.000 de milioane de tone.
ARMATA CELOR PATRU DIVIZII. "Chaturanga", care în limba sanscrită însemna "armata celor patru divizii", era un joc bazat pe strategie militară, piesele inspirate din elementele componente ale armatei din acele vremuri. "Regele" şi "Calul" s-au păstrat până în zilele noastre, iar "Sfătuitorul", "Carul", "Elefantul" şi "Soldatul" au devenit "Regină", "Turn", "Nebun" şi "Pion". Jocul şi-a început călătoria de răspândire cu ajutorul neguţătorilor care urmau Drumul Mătăsii, ajungând iniţial în imperiul persan, de unde a fost preluat de musulmani şi dus în Spania şi Italia în secolul al X-lea. Drumul lui "chaturanga" în Europa a continuat cu ajutorul vikingilor care l-au purtat până în Scandinavia şi Islanda.
Nu se ştie exact când a fost schimbată denumirea sa, dar etimologia cuvântului "şah" provine din limba veche arabă în care "shah" desemna regele sau conducătorul poporului. Răspândirea sa pe continentul european a întâmpinat nu de puţine ori dificultăţi. La jumătatea secolului al X
