Vitaminizarea alimentelor este, poate, cel mai complex proces tehnologic, datorită sensibilităţii deosebite a acestora, dar mai ales datorită necesităţii standardizării.
Pentru vitaminizarea produselor alimentare se pot folosi atât vitamine naturale, cât şi sintetice.
Din ce în ce mai mult, numeroşi producători îşi îndreaptă atenţia asupra utilizării vitaminelor naturale, deoarece se constată efecte fiziologice mai bune, întrucât concentratul natural are întotdeauna un complex de vitamine şi de bioelemente cu efect sinergetic.
ASPECTE MULTIPLE
Pentru extragerea vitaminei A, de exemplu, s-au folosit ca materii prime ficatul de peşte şi grăsimea de peşte, folosindu-se ca metode fie obţinerea concentratului de vitamină A prin extracţie cu solvenţi organici, urmată de distilare, fie prin separarea grăsimii din ficatul hidrolizat şi apoi prelucrarea prin saponificare şi extracţie sau disti-lare moleculară.
Punerea la punct a tehnologiilor de extracţie a concentratelor de vitamine naturale deschide posibilităţi nelimitate de valorificare a miilor de tone de subproduse sau deşeuri rezultate din industria alimentară. În momentul de faţă, tone întregi stau şi se descompun sau sunt incinerate, cu consecinţe dramatice asupra mediului. O condiţie esenţială pentru recuperarea nutrienţilor din subproduse sau din deşeuri este colectarea rapidă a acestora în condiţii de maximă igienă şi procesarea acestora într-un timp cât mai scurt.
Recuperarea cărnii de pe oase poate conduce, conform datelor din literatura de specialitate, la o creştere a randamentelor de fabricaţie cu 4%, ţinând
cont că pe oase cantitatea de carne remanentă este cuprinsă între 4% şi 14%.
Valorificarea oaselor rezultate la prelucrarea şi tranşarea cărnii este necesară datorită potenţialului acestora ca sursă de fosfaţi şi carbonaţi de calciu şi m
