Ce linişte s-a lăsat peste ţară, în vremi de tatonări şoptite! Doar discursul fulminant al lui Geoană a răsunat strident în săptămâna de după alegeri, liderul social-democrat asumându-şi bombastic o victorie care s-a dovedit de loc secund. Să amintesc promisiunea pe care o făcea în primăvară la BBC că va demisiona dacă PSD pierde alegerile locale şi parlamentare? N-aş vrea să tulbur desăvârşita politeţe ce însoţeşte zumzetul discuţiilor de pornire, al negocierilor de culise şi al consultărilor de la Cotroceni, mai ales că partidele parcă au intrat într-o perpetuă zi a porţilor deschise: toată lumea e binevenită, nimeni nu mai atacă pe nimeni, radicalismul nu se mai vede, de sub preş. Câtă delicateţe îşi întorc aceşti lideri politici, care s-au încăierat în ultimii patru ani! Câtă responsabilitate şi cât curaj ne arată, suflecându-şi mânecile a guvernare, dornici să înfrunte tăvălugul crizei mondiale! Să fi obosit şi ei, precum electoratul, de aceste dispute? Să se fi pogorât duhul interesului naţional (pe care îl invocă) asupră-le? Sau e doar foamea (personală ori de grup, căci presiunea organizaţiilor din teritoriu asupra liderilor a fost vizibilă în aceste zile) de portofolii ministeriale? „Politica rămâne un dans în jurul resurselor“, citesc în cartea unuia care a simţit nevoia de modernizare a stângii româneşti, şi, de multe ori, „disperarea sau ruşinea de a fi politician“. (Am zâmbit adesea, uneori amar, pe parcursul acestui volum intitulat „Politica inutilă“, semnat Vasile Dâncu, la paragrafele despre reţele de solidaritate, despre mecanisme de dominare ori despre legea gradelor de separare, de exemplu). Nu au obosit. Despre foame este vorba. Reprezentanţii partidelor parlamentare au fost la Cotroceni, în ajun de Moş Nicolae, unii dintre ei aşteptând poate ca preşedintele să le pună ceva dulce în ghete. Ideea de guvern stabil între formaţiunile flămânde după a