Misterul uneia dintre faimoasele crime cu autori necunoscuti (AN) ce i-a pus in mare dificultate pe anchetatorii braileni a fost dezlegat. La doi ani de la comiterea asasinatului, proba ADN a fost cea care l-a incriminat pe principalul suspect, care a fost initial scos de sub urmarire penala. In timp ce criminalul ciobanului Musat a fost aruncat dupa gratii, in dosarele "Doctorita Negoita", "Taximetristul" si "Versace" inca se mai cauta autorii.
Joi, procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus retinerea lui Mihai Vasiloiu, sub aspectul savirsirii infractiunii de omor. Mai apoi, el a fost prezentat magistratilor Tribunalului Bucuresti, cu propunere de arestare preventiva, ce a fost admisa de instanta. Fapta comisa de inculpat a putut fi demonstrata atit prin declaratiile martorilor audiati in cauza, cit si prin administrarea unor probe stiintifice, respectiv expertize medico-legale de determinare a amprentei ADN. Astfel, a rezultat ca Vasiloiu este cel care i-a aplicat victimei, ciobanul Gheorghe Musat, multiple lovituri cu pumnii, picioarele si obiecte contondente (posibil arma de vinatoare), cauzindu-i leziuni care au condus la deces. Initial, prin ordonantele Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie, din datele de 15 septembrie, 13 octombrie, respectiv 10 noiembrie, impotriva inculpatului s-a luat masura obligarii de a nu parasi localitatea. "Savirsirea infractiunii de omor de catre inculpat rezulta din probele administrate in cauza, astfel incit s-a ajuns la concluzia ca acesta se afla in situatia prevazuta de art. 148 lit.b si f din Codul de procedura penala, intrucit a incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor martori si a savirsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de patru ani si