Moş Nicolae a sosit azi-noapte şi le-a adus tuturor copiilor daruri în ghetuţele frumos rânduite la ferestre. Copiii cuminţi au găsit dulciuri şi jucării, iar cei obraznici, nuieluşe.
În fiecare noapte de 5 spre 6 decembrie, Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe daruri, însă tot el îi pedepseşte pe cei neascultători. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată. Povestea darurilor împărţite în noaptea de Sfântul Nicolae este foarte veche. Nicolae este sfântul tuturor. El venea întotdeauna în ajutorul săracilor: pe cei flămânzi îi sătura, pe cei goi îi îmbrăca, pe cei deznădăjduiţi îi încuraja, devenind astfel sprijin şi mângâiere pentru toţi oropsiţii vieţii. Multe văduve şi orfani, mulţi bătrâni neputincioşi aflau ajutor şi mângâiere la el.
O binefacere demnă de remarcat este, de pildă, ajutorarea a trei fecioare orfane de mamă, care, din cauza sărăciei, erau pe cale să cadă pradă păcatului desfrânării. Fetele aveau peţitori, dar nici una nu avea zestre, de vreme ce tatăl lor era doar un nobil sărac. Cele trei fete trăiau într-o sărăcie lucie, motiv pentru care tatăl lor plănuia să le vândă, crezând că astfel se va îmbogăţi. Plânsetele şi rugăminţile fetelor nu l-au înduplecat pe bătrânul cu suflet hain. Sfântul Nicolae a aflat despre suferinţa lor şi noaptea, pe furiş, a aruncat o pungă plină cu galbeni în odaia fetei celei mai mari. Astfel, ea a reuşit să se mărite. La fel a făcut sfântul şi în următorii doi ani, iar celelalte două fete au reuşit să se aşeze la casele lor. De atunci şi până în zilele noastre, în fiecare noapte, de Sfântul Nicolae, cei dragi nouă, în special copiii, primesc daruri de la Moşul.
Povestea lui a ajuns şi în „Ţara lui Moş Crăciun“
600 de ani mai târziu, ţarul rus Vladimir a vizitat Constantinopolul şi, auzind de toate aceste poveş