Istoria României, observa marele cărturar I.D. Sârbu, poate fi socotită o succesiune de trădări utile.

Din această perspectivă, fiindcă istoria politică a acestei ţări se scrie, cel puţin de la Revoluţie încoace, şi cu cerneală de origine maghiară, UDMR şi-a trecut în cont ieri o mică trădare specifică acestor meleaguri. Ea merită să fie consemnată, mai ales acum, când partidului etnic i-au murit lăudătorii din parlament, odată cu igienicul eşec al PRM-ului, pe care îl salutăm şi din acest colţ de pagină. Şi n-ar fi potrivit să comenteze despre UDMR cineva care nu poate fi considerat antimaghiar, pentru simplul motiv că este el însuşi pe jumătate maghiar, precum autorul acestor rânduri?

Trădării i-a dat glas ieri Marko Bela. El este unul dintre cei opt parlamentari (cinci de origine maghiară: Marko, Verestoy, Kerekes, Marton şi Varga) care au fost aleşi de electoratul autohton la fiecare scrutin parlamentar, de la alegerile de pe 20 mai 1990 până la uninominalul de duminica trecută. Un om politic experimentat, aşadar. Într-atât de versat încât să nu clipească în momentul în care, întrebat fiind dacă partidul său va merge în tandem alături de PNL, Marko să-şi trădeze actualul partener de guvernare: „Da, dar eventual nu şi în opoziţie“! Adică la plăcinte înainte, la război înapoi - iată un proverb românesc a cărui subtilitate nu putea să-i scape poetului şi omului de litere Marko Bela.

Spatele întors PNL-ului în cazul în care acesta nu mai rămâne la putere e, dincolo de o mioritică trădare, expresia unei destoinicii politice care merită să fie invidiată de către celelalte formaţiuni care au trecut pragul electoral. Pe lângă faptul că are un electorat mult mai disciplinat decât cel al partidelor non-etnice de la noi, UDMR demonstrează că înţelege regulile româneşti poate chiar mai bine decât cei care au buchisit politica în limba mat