Lumea nu a prea votat. Putem explica asta in multe feluri, de la lene la plictis, de la sastiseala de politicieni la greata de politicianism (cam la fel, insa nu chiar acelasi lucru), pofta mai mare de loisir si afaceri, spaima de criza sau inconstienta, nu asta e important… Mai sigur este doar sa constatam faptul ca atare. Lumea nu s-a dus cine stie cat la vot. Intre 86,19%, procentul prezentei la urne in 1990 – in Duminica Orbului –, si 34,48% duminica trecuta, de Sfantul Andrei (patronul… lupilor!), este o diferenta uriasa. Cei circa douazeci de ani ce despart cele doua runde electorale amintite fac cat un schimb de generatii si o pierdere a iluziilor. Acest interval de timp pare sa fi convins lumea de lipsa de centralitate a actului politic. Toti absenteistii ignora fara insomnii zarva politica, efectele deciziei politice, conduitele politicienilor, cu bune si cu rele, iata.
Asistam, s-ar zice, la o accelerata degradare a conditiei politicului. Mitul tehnocratului capabil este doar unul dintre cele care sapa la baza prestigiului unei functii de care societatea s-a folosit mai mereu, intr-o forma sau alta, in viata ei publica. Declinul politicii in Romania de astazi, explicabil circumstantial si tintit, ramane in parte de neinteles daca nu se iau in seama si alte aspecte, unele mostenite.
In teritoriile locuite de romani, politica a fost, vreme de secole, exercitata si practicata de o mana de oameni, cel mai adeseori straini. Intai au fost regii cumani, hanul tatarilor, monarhii maghiar si polonez, sultanul turc si imparatul austriac. Pe urma, mai aproape, au fost, mereu, cativa boieri si cativa nemesi, dintre care unii fanarioti, de la o vreme, altii maghiari, mai tot timpul… si uite asa, secole si secole de-a randul, romanii au vazut, pe pielea proprie, ca se poate trai, cumva-cumva, si fara exercitiul puterii, la poalele acesteia, prin pa
