Emoţii pentru credincioşii ortodocşi din Arad. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ,,a sfinţit şi târnosit, ieri, prima catedrală episcopală ortodoxă finalizată în România după 1989". Sursa: Alex Negru
Catedrala episcopală din Arad poartă hramul “Sfintei Treimi” şi Sfântului Nicolae, iar construcţia a început în 1991. Ploaia şi frigul nu le-au afectat credinţa celor 5.000 de oameni care au venit la slujba oficiată de un sobor de zeci de înalţi ierarhi, în frunte cu Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Sfinţirea şi târnosirea catedralei este un moment unic, iar slujba a fost oficiată chiar de Patriarhul Daniel. În timpul ceremoniei, în masa din altar au fost puse, pentru eternitate, moaştele unui sfânt martir, peste care s-a turnat ceara, iar masa a fost sfinţită.
Leşinuri din cauza postului Mulţi credincioşi au venit de la sute de kilometri depărtare, chiar şi din alte judeţe, pentru a asista la un moment unic: târnosirea unei catedrale, prima din România de după Revoluţia din 1989. Peste 1.700 de oameni au avut loc în noua catedrală episcopală din Arad, unde astăzi s-a intrat doar pe bază de invitaţii. Alte mii de enoriaşi au urmărit slujbele din stradă, pe câteva ecrane LCD de mari dimensiuni. „Această catedrală semnifică renaşterea credinţei şi mulţumirea adusă lui Dumnezeu pentru că ne-a eliberat de comunism“, a spus Patriarhul Daniel. Din cauza aglomeraţiei şi emoţiei, mai multor credincioşi li s-a făcut rău şi au avut nevoie de intervenţia medicilor. Dintre cei care au avut probleme, majoritatea se afla în incinta catedralei, iar medicii spun că una dintre cauze poate fi aceea că oamenii sunt slăbiţi din pricina postului. Conform oficialilor Episcopiei din Arad, de ieri până luni, toţi credincioşii vor putea intra în altarul noii catedrale. Daruri de la patriarh Patriarhul Da