Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR, „igen“ pentru guvernarea cu PDL

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 decembrie 2008 ·

Preşedintele nu a anunţat numele viitorului premier după discuţiile cu partidele. Consultările dintre preşedinte şi partide s-au încheiat, ieri, fără ca Băsescu să anunţe viitorul premier. Numărul de variante probabile pentru Guvern s-a restrâns la două. Delegaţiile principalelor trei partide parlamentare s-au prezentat, ieri, în faţa şefului statului cu o pretenţie clară: aceea de a primi conducerea viitorului Cabinet. Emil Boc, Mircea Geoană şi Călin Popescu Tăriceanu au arătat că PDL, PSD şi PNL au programe anticriză pentru perioada următoare, care trebuie puse în aplicare de un premier din partidul pe care îl conduc.

Marko bela: „Am fi vrut şi cu PNL”

Băsescu nu a făcut publică nicio poziţie privind majoritatea pe care o preferă, însă toate indiciile conduc către o formulă din care fac parte PDL şi UDMR. Marko Bela şi-a exprimat după consultări preferinţa pentru o colaborare cu democrat-liberalii, în condiţiile în care PNL anunţase cu câteva zile înainte existenţa unei înţelegeri cu UDMR. „Domnul preşedinte a fost de acord cu noi că UDMR ar trebui să facă parte din viitorul Guvern”, a spus Marko Bela.

După consultări, liderii liberali şi cei maghiari s-au reunit la Palatul Victoria, unde au discutat timp de mai multe ore. Emil Boc a insistat şi el pentru includerea PNL în planurile viitoarei majorităţi. El a anunţat că se va întâlni astăzi cu liberalii.

Prim-ministrul, dependent de majoritate

Cel mai devreme luni, am putea afla  numele prim-ministrului de la şeful statului, conform unor surse politice. Preşedintele ar putea avea, luni, o nouă rundă de consultări, dacă în acest weekend  se va contura o majoritate din negocierile politice.

De ce ar vrea Băsescu să aducă PSD la putere

Traian Băsescu le-ar fi dat semnale social-democraţilor că îi doreşte în coaliţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 31 minute
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 5 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 3 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Câți bani au cheltuit tinerii la Beach, Please! în 2025. Suma este de ordinul milioanelor de euro

Cancan acum 4 ore
După zile întregi de distracție, festivalul Beach, Please! și-a închis porțile. Ediția din acest an a fost una grandioasă și a adus cifre record, atât ca număr de participanți, cât și ca încasări. Tinerii s-au distrat copios în Costinești, dar distr

Vremea

București
acum

26°
lun.

19°/36°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°