Dincolo de usa secreta
Intregul corp se inclesteaza. Picioarele, mainile, apoi fata. M-am racit brusc. Mainile mi-au devenit ca niste busteni si nu pot sa simt nimic concret: nici degete, nici miscari. De la ceafa spre varful nasului, toti muschii se blocheaza, rigiditatea cuprinzandu-mi treptat gura, ochii, fruntea. Pe masura ce pierd controlul asupra corpului meu si simt ca alunec in mine insumi, ca intr-un abis, ma intreb ce naiba caut eu intr-o sala de sport, pe jumatate paralizat, gafaind sacadat, in speranta unei cunoasteri interioare? Sunt in plina terapie de respiratie holotropica si, in cateva secunde, rememorez intregul sir al evenimentelor care m-au adus aici.
Pe divan cu Marlon Brando
Prima imagine care imi vine in minte este o banala cina cu paste. In timp ce isi adauga inca o lingura din sosul de rosii, logodnica mea ma anunta sec: "Te parasesc. Nu pot sa te iubesc asa cum vrei tu". Au urmat saptamani la rand de mers la psiholog, unde singurele discutii interesante erau despre Marlon Brando. Ascultam muzica din ce in ce mai trista. Ma plimbam aiurea printr-un Bucuresti tot mai gri sau, luand un aer melancolic, stateam ore intregi cu o cafea in fata, gandindu-ma ca am ratat dragostea vietii mele. Suspinam intrebandu-ma care este sensul vietii, cand cineva mi-a vorbit despre o modalitate de cunoastere interioara, numita "respiratie holotropica".
"Inventatorul" terapiei prin respiratie holotropica (din grecescul holos = intreg si treipen = deplasare spre, deci "orientat catre intregire") este Stanislav Grof, medic si psihiatru ceh emigrat in SUA, in anii '60. El a ajuns sa obtina aceasta terapie, dupa ce a colindat lumea pentru a studia starile modificate de constiinta. A frecventat samanii din America de Nord, Mexic, America de Sud, a contactat reprezentanti ai diferitelor miscari spirituale, de la vipassana, budism
