Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Claudiu Bucur afirmă că şpaga era pentru Munteanu

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 6 decembrie 2008 ·

Audierile DNA la Constanţa, în cazul Claudiu Bucur, au continuat cu comisarul şef Mihai Târpan, adjunctul Poliţiei Transporturi. La rândul său, comisarul Ştefan Munteanu, şeful instituţiei, a mers la DNA pentru a da lămuriri cu privire la dosarul în care lucra Claudiu Bucur, cât şi cu privre la afirmaţia făcută de acesta, respectiv că suma de 15.000 de euro, primită drept mită, era destinată lu Ştefan Munteanu, acesta urmând ca, în schimb, să îl pună şef la Poliţia Port.

În multele declaraţii pe care le-a dat din clipa în care a fost reţinut, comisarul Claudiu Bucur a afirmat că banii pe care îi ceruse, respectiv suma de 15.000 de euro, erau destinaţi comisarului Ştefan Munteanu, şeful instituţiei, care i-ar fi cerut banii pentru a-l numi şef la Poliţia Port, care, după cum se ştie, este vaca de muls a Poliţiei Transporturi. Aşa că şeful instituţiei a fost nevoit să-i lămurească pe procurorii anticorupţie. „În calitate de şef al Poliţiei Transporturi, nu cunoşteam dosarul în care lucra Claudiu Bucur şi nu aveam nicio putere de decizie în speţa respectivă. Am fost întrebat dacă suma era pentru mine, dar am declarat că nu îi cerusem niciodată bani, lucru care, de altfel, corespunde realităţii. La rândul său, comisarul şef Mihai Târpan, adjunctul Secţiei Poliţiei Transporturi, despre care ani la rând s-a afirmat că este tovarăşul lui Claudiu Bucur, a fost audiat. Rămâne de văzut dacă, prin afirmaţiile făcute, comisarul Bucur nu a urmărit decât să arunce pisica în ograda lui Munteanu, pentru a-şi scăpa tovarăşii. Rămâne, de asemenea, de văzut ce căuta la biroul judiciar un dosar care, prin natura lui, este de economic. Se pare că, până să fie prins, Claudiu Bucur mai făcuse trei drumuri la Galaţi. De două ori a mers cu maşina personală, a treia oară cu maşina poliţiei, iar în ziua flagrantului, fiind liber, se dusese, de asemenea, cu maşina personală.

@

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 9 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 8 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 10 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Mihai Leu, primele cuvinte de pe patul de spital. Ce spune despre starea lui de sănătate

Cancan acum 12 ore
Starea de sănătate a lui Mihai Leu (56 de ani) se îmbunătățește de la o zi la alta. Fostul mare pugilist a fost la un pas de moarte din cauza unor complicații provocare în urma unei operații suferite în toamna anului trecut. Care au fost primele cuv

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 7 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 9 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Elena Lasconi justifică de ce a publicat imaginile: „Nu a fost o decizie de moment. Decât să ascund adevărul, mai bine pierd”

Gandul acum 11 ore
„Decât să ascund adevărul, mai bine pierd. Vă mărturisesc acum de ce am luat decizia de a publica fotografiile. Adevărul e mai important pentru mine decât orice, decât orice funcție. Chiar și decât funcția de președinte al României. Tocmai de aceea

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
Iasi
acum

sâm.

8°/26°
dum.

13°/29°
lun.

15°/22°
mar.

10°/16°
Constanta
acum

sâm.

6°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
mar.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/21°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

8°/27°
dum.

14°/24°
lun.

13°/22°
mar.

9°/14°