Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Tökes, reîncarnarea lui Horthy

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 7 decembrie 2008 ·

Florian Bichir: "N-am nimic cu maghiarii. Dimpotrivă, îi preţuiesc enorm".

Îmi plac ambiţia lor, rigoarea moştenită de la Imperiul habsburgic, demnitatea şi abnegaţia cu care îşi apără trecutul şi tradiţiile. N-aş putea fi de acord niciodată ca populaţia de origine maghiară din Transilvania să sufere vreo nedreptate. Să fie umilită sau batjocorită, să-i fie încălcate drepturile. Nu pentru că marele Iuliu Maniu a spus că nu am făcut Unirea de la Alba Iulia ca să devenim din asupriţi asupritori, ci pentru că ştiu ce înseamnă ca neamul să-ţi fie prigonit. În Basarabia, românii simt în jurul grumazului iubirea rusească, gârbaciul slav sfâşâie trupurile fraţilor.

De aici neputinţa mea de a înţelege unele gesturi ale extremiştilor maghiari, printre care o notă aparte face episcopul Laszlo Tökes. Ajuns europarlamentar, omul Bisericii a reuşit să mă mai calce o dată pe nervi. La o întâlnire cu liderul spiritual Dalai Lama de la Bruxelles, Tökes a afirmat că Ţinutul Secuiesc este „Tibetul“ României. Mai exact, Tökes l-a salutat pe Dalai Lama spunându-i că provine din „Transilvania, de pe pământul pe care s-a născut Korosi Csoma Sandor, creatorul primului dicţionar engleztibetan“. „Vin de pe pământul lui natal, Ţinutul Secuiesc, din «Tibetul României», care luptă pentru autonomia teritorială exact ca şi ţara preasfinţiei tale.“

Şi, ca să dea bine, Tökes l-a asigurat pe liderul tibetan despre solidaritatea maghiarilor din Transilvania. Totodată, Dalai Lama a fost invitat de către europarlamentar în Transilvania. O idee genială. Poate slujeşte Tökes cu el sau trec adepţii săi la budism.

Lăsând gluma la o parte, Tökes iar a făcut-o lată. Încep să cred că încăpăţânarea cu care continuă să jignească istoria României e una maladivă. Una este să lupţi pentru drepturi, dar să calci în picioare istoria, să-ţi jigneşti permanent conloc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°