Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tariceanu: programul liberalilor poate fi facut compatibil si cu cel al PSD

Publicat in Romania Libera, duminică 7 decembrie 2008 ·

Calin Popescu Tariceanu a declarat duminica, dupa negocierile purtate cu delegatia PSD, ca s-a desprins posibilitatea unei compatibilizari a programelor de guvernare. Acelasi lucru il afirmase si dupa negocierile purtate sambata cu delegatia PDL.

Duminica, el a precizat ca s-a referit la o compatibilizare

in privinta masurilor economice care trebuie luate si in ceea ce priveste modificarea legii de alegere a Parlamentului. La negocierile cu PDL, Tariceanu afirmase ca postul de premier pentru PNL este conditia exprimata de liberali in negocierile cu toate partidele. La randul sau, liderul PSD Mircea Geoana, a declarat, duminica, dupa negocierile cu PNL, ca intr-o eventuala majoritate PSD-PNL pozitia de prim-ministru trebuie sa revina obligatoriu formatiunii care are cele mai multe mandate in Parlament. Potrivit lui Geoana, la negocierile de duminica, partile "au avansat din punctul de vedere al armonizarii viziunilor lor pe programul anticriza". "Credem ca exista elemente de convergenta care le putem degaja in perioada urmatoare" – a mai afirmat presedintele PSD.

Presedintele PNL a subliniat ca delegatia sa a insistat foarte mult pe ceea ce a numit "elementele definitorii ale programului liberal, pe elemente de program economic, pe conditia "nediscutabila" a cotei unice de impozitare." Potrivit liderului liberalilor, programele PNL si PDL sunt asemanatoare si nu exista diferente considerabile, inafara uneia pe care a calificat-o drept "o aberatie" - marirea salariilor profesorilor.

La fel ca si in discutiile cu democrat-liberalii, Tariceanu a vorbit, la negocierile cu PSD, despre garantarea unei justitii independente, "fara interferente politice".

Intre timp, au inceput, la Palatul Parlamentului, negocierile dintre reprezentantii PSD si PD-L in vederea crearii unei coalitii guvernamentale Calin Popescu Tariceanu a declarat duminica, dupa nego

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 36 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 11 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 54 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°