Ştim despre o marcă de maşini, una de avioane şi una de mobilă... Dar despre autori suedezi de thrillere?... Nimic sau aproape nimic. Cel puţin până la acest domn Stieg Larsson, cu a sa trilogie „Millennium“. Dispărut din lumea noastră în 2004, Larsson a declanşat un imens fenomen editorial. Am crezut că moartea sa neaşteptată înainte de a-şi vedea măcar un prim volum publicat este unul dintre motivele principale ale acestei veritabile furtuni în vânzările de carte din lumea întreagă.
M-am înşelat, romanul este incredibil de bine scris. Nu lipseşte nimic şi totul este bine dozat. Lungile poveşti ale personajelor principale, ritmul în creştere, pistele false şi micile mistere, limbajul jurnalistic, stilul clar şi dialogurile foarte veridice, episoadele de iubire şi oroarea crimelor comise... Un adevărat fenomen! Greu de lăsat din mână. Editura Trei dă o lovitură magistrală în piaţa de crime & thriller.
Mikael Blomkvist e un jurnalist talentat, dar are ghinion. Lisbeth Salander e inadaptată şi un hacker de geniu. Familia Vanger ascunde câteva generaţii de mistere. Crime abominabile şi corupţie în lumea economică. Un an din viaţa câtorva zeci de personaje...
„Lăsă crosa din mână şi căută cuţitul. Acesta avea vârful ascuţit, dar lama tocită. Ea se ridică pe vârfuri şi începu să taie febril, ca să desfacă cureaua. A durat câteva secunde, înainte ca Mikael să se prăbuşească la pământ. Dar nodul rămăsese strâns în jurul gâtului.“
MINUS. Folosirea substantivului „misil“ pe post de „rachetă“ mi se pare discutabilă. Ca şi alt substantiv, „teip“, pe care eu nu-l cunosc, dar înţeleg din context că se referă la un accesoriu pentru bandajarea răniţilor, un fel de faşă sau pansament...
PLUS. Titlul original „Bărbaţi care urăsc femei“ mi se pare mai în ton cu direcţia editurii şi percepţia ei pe piaţa ro
