Atunci când au făcut "Angel", erau nişte necunoscuţi, dar parfumul a ajuns numărul 1 în lume; să creeze "Alien" a fost o provocare uriaşă, pentru că toată lumea era cu ochii pe cei de la Thierry Mugler.
Vrajă blândă şi seducătoare Au amestecat puţin din Cosmos cu o picătură de modern, un strop ciudat de viitor şi câteva pulsaţii din India. O combinaţie de supranatural şi amprente etnice. Au pus-o, ca-n vremea alchimiştilor, într-o piatră fermecată, un ametist vibrant. Au aşezat piatra sacră în mâna unei femei-şaman, care, în lentila fotografului, încarnează extraterestrul, necunoscutul, dar aduce, în acelaşi timp, darul liniştii şi al fericirii.
I-au spus... "Alien". Imaginaţi-vă o lume plină de bucurie, inundată de bunăstare şi mulţumire. Şi apoi, ca într-o revelaţie spirituală, intră "Alien". Un parfum-talisman, cu puterea de a lumina viitorul şi de a relansa speranţele. Îl aduce o femeie care pare să vină din altă lume, de peste graniţele cunoscutului, şi totuşi atât de apropiată şi de familiară. O femeie cu o aură care încarcă atmosfera de generozitate şi altruism. O vrăjitoare care aduce pace şi presară magie în trecerea ei. Sticla care poartă elixirul "Alien" e o amintire a pietrei sacre şi are culoarea ametistului. E un talisman rar, încărcat cu energie naturală şi şlefuit ca o bijuterie. Gravat pe sticlă e numele care, asemeni cheii misterului unui limbaj străvechi sau de peste milenii, va fi în curând cunoscut în tot universul.
ÎN UMBRA LUI "ANGEL". "Alien", considerat al doilea parfum feminin important, lansat de casa Thierry Mugler, a fost lansat în 2005 şi venea la 13 ani după "Angel", parfumul-revelaţie al anilor ’90. Un mix de caramel, vanilie, bomboane din copilărie şi multă, multă seducţie, care a înnebunit publicul. O ciudăţenie de miros, nemaiîntâlnit până atunci, dar atât de copiat şi restil