Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tariceanu: Exista o anumita compatibilitate intre PNL si PSD

Publicat in Ziare.com, duminică 7 decembrie 2008 ·

In urma discutiilor dintre PNL si PSD, Calin Popescu Tariceanu a precizat ca exista o anumita compatibilitate intre cele doua partide, dar nu renunta la cota unica de impozitare.

Liderul PNL a precizat ca au discutat despre programele de guvernare propuse de ambele partide si printre altele s-au pus de acord sa modifice legea electorala cu conditia ca sa existe in continuare o reprezentare proportionala a voturilor cetatenilor.

Dupa mai bine de doua ore de discutii cele doua partide au iesit de la negocieri declarand ca exista o anumita compatibilitate intre cele doua programe de guvernare.

"Am avut o discutie cu delegatia PSD, iar PNL a avut posibilitatea sa prezinte punctul de vedere. Am insistat foarte mult pe elementele definitorii ale programului nostru si ale elementelor cu care ne-am prezentat in fata alegatorilor nostri in campania electorala.

Elementele de economie, cota unica de impozitare, combaterea crizei, cresterea economica, pastrarea si crearea de noi locuri de munca au fost cateva dintre ele. Am discutat pe baza programelor de guvernare a partidelor noastre.

Este posibila o compatibilizare a programelor, dar cota unica nu este discutabila. Sunt importante si alte elemente si suntem de acord sa modificam aceste erori ale legii electorale, cu conditia sa existe o reprezentare proportionala a voturilor cetatenilor. Vrem ca Parlamentul sa fie o institutie credibila pe baza unui vot proportional", a precizat premierul.

Calin Popescu Tariceanu a declarat ca Romania este o tara membra a Uniunii Europene si exista posibile derapaje. De aceea programele de guvernare trebuie sa asigure garantarea drepturilor si libertatilor individuale, statul de drept, economia de piata, elemente care nu pot fi excluse dintr-o discutie, sunt elemente principale.

El a mentionat ca vor mai avea

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion: Am acceptul părţii ucrainiene să fac public acest document / Ce prevede documentul - DOCUMENT

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion în această ţară, el arătând că a primit acceptul părţii ucrainiene să facă public acest document şi cine face o solicitare pe 544, imediat va

După 7 ani și 22 de amânări, Florin Secureanu a fost condamnat la 11 ani închisoare. Fostul director al Spitalului Malaxa a fost acuzat de delapidare

Ziare.com acum 3 ore
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, a fost condamnat vineri, 15 noiembrie, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare. Pe lângă condamnare, instanţa a dispus conf

Rareș Bogdan, despre interdicția lui Simion în Ucraina: „Ciolacu a cerut explicații de formă și exact așa le-a primit/ Și-l dorește în turul 2”

HotNews acum 2 ore
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan l-a acuzat pe Marcel Ciolacu că a cerut explicații „de formă” privind decizia autorităților ucrainene de a impune o interdicție pentru intrarea în țara vecină a lui George Simion, știind că adresa trimisă de că

VIDEO Zelenski denunţă discuţia lui Scholz cu Putin: A deschis „cutia Pandorei”. Exact ce a aşteptat Putin de multă vreme

HotNews acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că apelul telefonic al cancelarului german Olaf Scholz către Vladimir Putin a deschis „cutia Pandorei”, subminând eforturile de a-l izola pe preşedintele rus, informează Reuters, AFP și Agerpres.

Rusia opreşte sâmbătă livrările de gaze către Austria

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat Austria că va opri sâmbătă livrările de gaze prin reţeaua care trece prin Ucraina, eveniment care semnalează o apropiere rapidă a sfârşitului ultimelor fluxuri de gaze ale Moscovei către Europa, relatează Reuters. Cea mai veche rută

UPDATE - Neamţ: Autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism, implicate într-un accident rutier / Maşina s-a răsturnat, iar şoferul acesteia a fost scos de martori / Cum s-a produs evenimentul

News.ro acum 4 ore
Un autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism au fost implicate, vineri seară, într-un accident rutier în judeţul Neamţ, iar în urma impactului maşina a părăsit drumul şi s-a răsturnat. Şoferul acesteia a fost scos de martorii evenimentul

Gazprom a sistat livrările de gaz către Austria. Karl Nehammer susține că Viena nu se va lăsa îngenuncheată

Libertatea acum 2 ore
După ce gigantul rusesc Gazprom a decis să-și sisteze livrările de gaz către Austria, Karl Nehammer a reacționat, susținând că Viena nu se va lăsa șantajată de Rusia și nici îngenuncheată, relatează agenția DPA, conform Agerpres.

Ciolacu: „Mai mult ca sigur, anul acesta România va intra în Schengen terestru. Nu plec din funcție până nu intrăm”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD şi candidat al partidului în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Ploieşti, că anul acesta România va intra în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, adăugând că nu pleacă din funcţia de premier

UPDATE - Patru muncitori, surprinşi sub un mal de pământ în judeţul Buzău / Una dintre victime, inconştientă / Are picioarele prinse între ţevi şi nu are semne vitale

News.ro acum 4 ore
Patru muncitori au fost surprinşi, vineri, sub un mal de pământ în timp ce făceau excavaţii în localitatea Săpoca, judeţul Buzău. Una dintre victime este inconştientă şi nu a fost încă extrasă. UPDATE: ISU Buzău anunţă că pompierii au eliberat parte

Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022

Mediafax acum 9 ore
Cei doi lideri au discutat o oră la telefon. Scholz şi Putin vorbiseră ultima dată la începutul lunii decembrie 2022. Scholz a fost adesea criticat pentru discuţiile anterioare. În iunie 2022, el s-a apărat, spunând că era „absolut necesar să vorbea

Vremea

București
acum

sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

6°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

0°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

1°/8°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°