Ce meci incredibil! Conduse la pauza la trei goluri diferenta si cu un arbitraj ostil in a doua parte, elevele lui Radu Voina au reusit o victorie de exceptie in fata danezelor si au castigat Grupa A, depunandu-si candidatura la castigarea titlului european. Narcisa Lecusanu, incerta inaintea partidei, a fost cea mai buna jucatoare, reusind 9 goluri, 6 dintre ele in ultimele 20 de minute, adica exact atunci cand Radu Voina avea mai mare nevoie de o minte limpede in teren.
Pentru a se califica in semifinale, Romania mai are de jucat cu Spania, Ucraina si Norvegia CE handbal (feminin): CLICK aici pentru Program, Clasament, Rezultate
Tadici, luat peste picior: Romancele au scapat de presiunea la care erau supuse de fostii antrenori
Meciul a inceput prost pentru romance. Au condus la un gol distanta in primele 20 de minute, insa jocul era neconvingator. Danezele reuseau sa inscrie de pe extreme si de pe centru, pentru ca pe faza defensiva, handbalistele noastre nu stateau aproape de adversarele lor, care reuseau sa traga precis si cu putere. Desi Radu Voina a cerut time-out in minutul 25, finalul reprizei a apartinut danezelor, care s-au distantat la trei goluri, diferenta ce parea a fi decisiva.
Troelssen, Mikkelsen si Touray parca erau de neoprit. Incepe repriza a doua, iar arbitrii intra in scena. Intra in prim-plan si Narcisa Lecusanu. Incerta inaintea acestei partide, Narcisa avea sa faca cea mai buna partida de la acest European. Radu Voina incearca sa schimbe jocul, incearca si cu doi pivoti, schimba si portarul, forteaza si cu Narcisa Lecusanu si avea sa ii iasa. Paula Ungureanu o inlocuieste pe Hutupan si reuseste cateva interventii de exceptie, insa se accidenteaza la genunchiul stang dupa numai opt minute de la intrarea sa. Amariei, Birsan, Oana Manea, Crap, Maier si Lecusanu reusesc in zece minute sa marchez