Nume noi de premieri la bursa zvonurilor In pline negocieri intre PSD, PNL si PD-L pe tema formarii unei coalitii de guvernare, pe holurile partidelor au inceput sa fie vehiculate doua nume noi drept posibili premieri: pedelistul Dumitru Oprea si liberalul Daniel Daianu. Fost rector al Universitatii ,,Al.I. Cuza’’ din Iasi, Oprea s-a remarcat ca un campion al campaniilor electorale in ultimul an: a castigat cursa pentru Parlamentul European anul trecut, a pierdut Primaria Iasiului in vara in fata pesedistului Gheorghe Nechita si pe 30 noiembrie a fost ales deputat de Iasi in Parlamentul Romaniei. Dumitru Oprea a respins insa categoric aceasta posibilitate. Liberalul Daniel Daianu este si el europarlamentar. In plus, a fost ministrul finantelor in guvernul Victor Ciorbea (1997-1998), iar anterior economist-sef al BNR, fiind apreciat in breasla. Numele sau a mai fost vehiculat in ultimii ani ca si solutie pentru Ministerul Finantelor. De la liberali a mai fost avansat si numele actualului sef al SIE, Mihai Razvan Ungureanu. Oprea si Daianu nu sunt singurii outsideri aparuti in cursa pentru Palatul Victoria. Un al treilea este democrat-liberalul Mihai Stanisoara. Ales parlamentar PD in 2004, Stanisoara a fost numit in 2007 consilier pe probleme de securitate nationala al presedintelui Basescu, scrie Cotidianul.
Liberalii au incalcat intelegerea de acum doi ani In timp ce negocierile dintre partide sunt in desfasurare, liderul deputatilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat la Antena 3 ca, in urma cu doi ani, PNL a acceptat sa sustina PSD daca acesta va castiga alegerile. Potrivit lui Hrebenciuc, acel „gentleman agreement“, cum l-a numit, consta in acceptarea de catre PNL ca PSD sa puna premier si sa faca guvern, dar fara a primi ministere. Liderul PSD sustine ca intelegerea a cazut in ultimele zile, dupa alegeri, din cauza „unor jocuri“ ale unor lideri PNL, car