…la inceput n-o vezi. O auzi. E ca o rapaiala de degete nervoase pe o masa de restaurant, in asteptarea chelnerului zapacit. Stii ca vine cand si cum si cat vrea si ca n-ai ce-i face. Sunetul e precum buzduganul zmeului din poveste – odata aruncat, nimic nu-l mai poate intoarce din drum. Dupa buzdugan, vine zmeul si te mananca. (Imaginati-va, pentru o clipa, ce era in sufletul fatului frumos ascuns in dulap.) Dupa ce-o auzi, o vezi. Vine spre tine, inaintand pas cu pas, ca un batalion nemtesc, implacabil, ca un zid de scutieri mici si umezi. Am mai trait asta la a doua mineriada, cand dadeau peste noi cu gaze lacrimogene pe o straduta de langa cladirea guvernului.
“Here we go again”, mormaie Aukcoo si se cuibareste sub prelata de plastic albastru. Ne varam si noi. Ploua din nou, torential. Vezi ploaia cum vine pe rau, ca o naframa de apa. Ploua pentru a zecea oara in ultimele doua ore, dupa o noape de furtuna si o bujie stricata. “Daca asta e sezonul secetos”, ii spun lui Aukcoo, “cum pacatelor ploua in sezonul … ploios?” Aukcoo, insa, dupa o noapte nedormita si pericolul de a nu mai putea porni motorul canoei, nu mai are chef de glumitzele mele. Mormaie printre dintii inecati in coca: “Ti-am mai zis: sezonul ploios nu inseamna ca ploua mai mult – inseamna ca se topesc zapezile din munti si creste nivelul apei. Atat.” “Bine”, zic eu, “si cat o s-o tina asa?” “Habar n-am”, raspunde Aukcoo, ridicand din umeri. “Intreaba indienii”, zic eu, convins din carti si filme ca oamenii astia se uita la stele, la luna, la papagali, sau la mai stiu eu ce si sunt in stare sa-ti faca o prognoza meteorologica exacta. Aukcoo pufneste in ras si un norisor verde ii imbratiseaza, pentru o secunda, obrajii.
“Paco!” striga itindu-si capul de sub prelata. “”Cat mai tine ploaia asta?” Paco e la carma iar apa curge pe el siroaie. “O ora”, ne anunta cu unglas ferm. A
