Cea mai mare firmă cu capital străin din Satu Mare îşi trimite angajaţii în concediu prelungit, de trei săptămâni, pe timpul sărbătorilor de iarnă. Deşi reprezentanţii companiei au susţinut că nu este vorba despre şomaj tehnic, cauza invocată este „încărcarea foarte redusă a capacităţilor de producţie”. Cele 3.900 de persoane care muncesc în filiala din Satu Mare a concernului Dräxlmaier vor intra în vacanţa de iarnă începând cu data de 20 decembrie 2008 şi îşi vor relua activitatea abia în 11 ianuarie 2009.
Conform celor declarate de directorul tehnic al societăţii, Iuliu Cadar, angajaţii sunt trimişi în fiecare an în concediu de iarnă, conform tradiţiei firmei. Comparativ cu anii trecuţi, de data aceasta perioada se prelungeşte cu câteva zile, în urma deciziei luate de consorţiul german.
Afectaţi de evenimentele economice mondiale
„Competiţia tot mai acerbă din branşă impune o permanentă optimizare a structurilor. Pentru a menţine pe termen lung locurile de muncă din România, în ultimii ani au fost făcute investiţii importante.
Evenimentele economice mondiale din ultimele săptămâni şi luni fac necesare noi eforturi pentru asigurarea viitorului”, se arată în comunicatul firmei.
În final, oficialii companiei arată că au fost stabilite concedii prelungite, „pentru a compensa încărcarea foarte redusă a capacităţilor de producţie, în filialele din România”.
Salariile vor fi plătite integral
Celor 3.900 de persoane trimise în vacanţa de iarnă li se vor asigura salariu integral, pe perioada în care se opreşte activitatea. Nu toţi angajaţii ştiau de prelungirea concediului, majoritatea dintre ei aflând din mass-media. Chiar şi aşa, multe persoane care s-au angajat recent la firmă se tem pentru serviciul lor, sperând totuşi că vor fi chemaţi la muncă după sărbători.