Într-un interviu postat pe site-ul oficial al formaţiei ucrainene Şahtior Doneţk, fundaşul român Răzvan Raţ a recunoscut că anul 2008 nu a fost foarte bun pentru el, deoarece nu şi-a putut îndeplini obiectivele. „Acest an nu a fost aşa de bun. Echipa naţională nu a trecut de grupele Euro 2008, iar cea de club nu s-a calificat mai departe în Liga Campionilor. În campionat suntem pe un loc cu care nu suntem obişnuiţi, aşa că despre acest an pot să spun că a fost fără succese. Sper ca următorul să fie mai bun“, a spus Răzvan Raţ. După 17 etape, Şahtior Doneţk este pe locul cinci în campionat, cu 31 de puncte, cu 12 mai puţine decât lidera Dinamo Kiev.
Jucătorul echipei antrenate de Mircea Lucescu a adăugat că în meciul cu Barcelona, care se va disputa la mijlocul acestei săptămâni, în ultima etapă a Ligii Campionilor, Şahtior va încerca să se impună, deşi rezultatul contează doar pentru palmares. „Barcelona va juca, cel mai probabil, cu echipa de rezerve, dar cu siguranţă vrea să câştige meciul. Vrem să dovedim că Şahtior poate să învingă şi cred că orice echipă vrea să-şi demonstreze valoarea în faţa unui asemenea adversar“, a menţionat Raţ. Formaţia antrenată de Mircea Lucescu ocupă locul trei în Grupa C a Ligii Campionilor şi s-a calificat în 16-imile Cupei UEFA. Pe 9 decembrie, pe „Camp Nou“, Şahtior va întâlni pe FC Barcelona, în ultima etapă din faza grupelor. Într-un interviu postat pe site-ul oficial al formaţiei ucrainene Şahtior Doneţk, fundaşul român Răzvan Raţ a recunoscut că anul 2008 nu a fost foarte bun pentru el, deoarece nu şi-a putut îndeplini obiectivele. „Acest an nu a fost aşa de bun. Echipa naţională nu a trecut de grupele Euro 2008, iar cea de club nu s-a calificat mai departe în Liga Campionilor. În campionat suntem pe un loc cu care nu suntem obişnuiţi, aşa că despre acest an pot să spun că a fost fără succese. Sper ca următorul să fie mai