Pentru că sunt refuzaţi când vor să închirieze o casă, conaţionalii noştri preferă să fie proprietari. Conform unor date statistice realizate recent de organizaţia Caritas, mulţi români au două locuri de muncă şi lucrează într-un ritm de neconceput pentru italieni. Caritas Italiana a lansat recent un volum de 334 de pagini, cu titlul „România, imigraţie şi muncă în Italia. Statistici, probleme şi perspective“. Lansarea a avut loc la Milano luna aceasta şi a fost marcată de o conferinţă susţinută de către autori.
Antonio Ricci, autorul cărţii, statistician al organizaţiei caritabile Caritas, a observat că imigranţii din Italia beneficiază cu 40% mai puţin de instrumentele de susţinere ale statului (angajări, pensii, indexări), faţă de cetăţenii italieni.
„În ţara noastră, imigranţii sunt consideraţi cetăţeni de «serie B», iar românii întâmpină des dificultăţi atunci când se duc să se înscrie la Biroul de Evidenţă a Populaţiei, îşi caută loc de muncă sau vor să închirieze case“, a spus Ricci.
Din raport rezultă că, doar în anul 2008, nu mai puţin de 10.000 de români şi-au cumpărat case în Italia. Ricci consideră că unul dintre motivele pentru care conaţionalii noştri au făcut acest pas este faptul că se simt discriminaţi atunci când caută o casă cu chirie.
Românii au şcoală mai multă decât italienii
Mai mult de jumătate din imigranţii români din Italia (59,2%) au terminat 12 clase sau au urmat o facultate, în timp ce doar 33% din italieni au doar liceul.
Referitor la această situaţie, Traian Valdman, parohul român ortodox de la Milano, a făcut următoarea observaţie: „La începutul imigraţiei româneşti, conaţionalii care intrau în şantiere şi aveau şefi cu patru clase ziceau că, dacă aceasta e Italia, atunci ea nu corespunde cu imaginea pe care şi-au format-o de acasă. Dar, cu timpul, c