SPĂRGĂTORUL DE CHITARĂ ● Cei patru corifei continuă să împartă tandreţuri pentru femei prin muzica lor. I-a legat bine Aurel Mitran!
Am încercat să-i adunăm pe trei dintre ei (Andrieş, Baniciu şi Vintilă) la un unison al declaraţiilor întru Nicu Alifantis. Au răspuns cu promptitudine. Cel dintâi zice că s-au adunat atâtea întâmplări comune, încât, probabil, ar fi nevoie de câteva volume să le-ncapă. Şi că precis toţi cei care ar apărea în acele pagini ar povesti despre cântecele lui, despre muzica lui de teatru şi film, despre toate cele pe care le-a făcut cu seriozitate, talent şi încăpăţânare de atâţia ani şi ani.
NICU DURUL. "Aşa că – zice Andrieş – eu am să vă spun doar cum ne-am cunoscut. Eram amândoi într-un spectacol al Teatrului Tănase, la grădina de vară, în locul în care acum e noua aripă a Bibliotecii Universitare. El avea de cântat trei cântece, urmau un număr de balet şi o scenă comică cu Stela şi Arşinel. Pe urmă aveam eu de cântat trei cântece. Nu ne cunoşteam. A apărut foarte serios, cu chitara în mână, a intrat pe scenă şi a început să cânte... Sunetul – groaznic!... Ei, cântă el din ce în ce mai repede cântecele care erau în program, lumea aplaudă... Vine Nicu în spatele cortinei, se înroşeşte brusc la faţă şi fără un cuvânt, cu o forţă telurică extraordinară, dă cu chitara de podea şi o face praf!... Eu – mut... El ridică spre mine o faţă liniştită, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, şi zice: «Eu sunt Nicu Alifantis – pot să te rog să-mi faci nişte texte în engleză?». Uite-aşa ne-am cunoscut, a fost punctul de la care au pornit toate cele care ne-au făcut să ne împrietenim, să lucrăm împreună... şi să ajungem acum în ziare... Ce bine că nu la
pagina 5!"
STUDENTUL. Baniciu l-a cunoscut prin ’74, într-un turneu, dar numai aşa, preţ de-o noapte nedormită şi-un chef. "Abia când m-am mutat în Bucu
