Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeherezada de la Kanal D | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 8 decembrie 2008 ·

Actriţa Berguzar Korel şi-ar dori să joace cu George Clooney şi Andy Garcia. Sursa: Kanal D

Ofrumuseţe din Turcia cucereşte România. Şeherezada, prinţesa celor „O mie şi una de nopţi“ de la Kanal D, reuşeşte să captiveze atenţia publicului atât prin frumuseţea ei, cât şi prin felul în care dă viaţă personajului său. Provenită dintr-o familie de artişti, ambii părinţi fiind actori ai teatrului turcesc, Berguzar Korel, Şeherezada timpurilor moderne, a urmat o facultate de actorie.

Printre profesorii ei s-a numărat şi Susan Baston, cea care i-a iniţiat şi pe Nicole Kidman şi Tom Hanks. Talentul şi sprijinul părinţilor au ajutat-o să cunoască rapid succesul, primul ei pas fiind în adolescenţă, când a jucat roluri secundare. În 1998 a avut ocazia să joace, alături de părinţii ei, într-un serial de televiziune. Au mai urmat alte câteva producţii TV, însă cel mai de succes rol din cariera sa de până acum este cel din serialul „1001 de nopţi“, unde interpretează rolul arhitectei Sehrazat.

Succesul de care s-a bucurat în Turcia este confirmat şi în România, unde serialul are audienţe relevante. Decizia de a accepta rolul a fost dificilă, având în vedere că actriţa trebuia să stea în spital alături de tatăl ei, care era bolnav de cancer la plămâni, dar mama a sfătuit-o să accepte, spunându-i că tatăl ei ar fi foarte mândru să o vadă jucând.

EVZ: Ai devenit faimoasă peste noapte. Te sperie în vreun fel succesul?

Berguzar Korel: Nu, nu mă sperie şi nici nu cred că l-am căpătat într-o perioadă scurtă. Ce-i drept, am doar 26 de ani, dar acesta nu este primul meu rol. Este cel mai important, însă, şi cel care m-a consacrat. La început nu realizam ce mi se întâmplă, nu conştientizam popularitatea câştigată şi succesul pe care îl are serialul. Apoi am înţeles. Să nu uităm faptul că provin dintr-o familie de artişti. Atât tatăl

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 2 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°