Anul trecut pe vremea asta, se discuta în parlament proiectul de buget pentru 2008. Un proiect pe care îl catalogam încă de atunci drept nerealist, în care veniturile erau umflate cu pompa tocmai pentru a face faţă, din pix, cheltuielilor. Pentru că procentul cheltuielilor era mare, iar veniturile, oricât ne-am dori, nu pot creşte prin ordonanţă de urgenţă, doar pentru că aşa spune proiectul de buget. În parlamentul anului 2007, proiectul de buget a ajuns cu o pondere a veniturilor în PIB de 39,6%. Rapid, a fost modificată ponderea la 39,3% şi procentul de cheltuieli fiind de 42% din PIB, proiectul consemna un deficit de 2,7% din produsul intern brut. Adică statul urma, programat, să cheltuiască mult mai mult decât încasează, iar pentru diferenţa de peste trei miliarde de euro, să se împrumute. Că a fost un buget nerealist şi prost făcut nu mai încape îndoială. Bugetul a fost rectificat deja de patru ori, iar finalul lunii decembrie va aduce a cincea rectificare, cea prin linia finală după 12 luni. Iar deficitul va fi mai degrabă mai aproape de 4% din PIB decât de 3%. Mă enervează însă tupeul şi minciuna. În urmă cu două săptămâni, guvernul a rectificat pentru a patra oară bugetul. Jurând că deficitul bugetar va rămâne la 2,3% din PIB. După numai două săptămâni, la finalul lunii noiembrie, deja deficitul bugetar a depăşit 3% din PIB. Iar întrebarea-cheie este: ce naiba să se fi întâmplat în numai două săptămâni încât să obţii mai puţin cu 800 de milioane de euro? Sau să cheltuieşti mai mult decât îţi programai cu 800 de milioane de euro? Răspunsurile diferă. Dacă îi întrebi pe cei de la guvern, o să îţi spună că veniturile au fost mai mici decât anticipările, din cauza lipsei de lichidităţi din partea agenţilor economici. Din fericire, este doar parţial adevărat. Deocamdată, doar în mică măsură. Oricum, este o iresponsabilitate imensă să vii cu un astfel de pretex