SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Dacă aş avea posibilitatea s-o fac, aş interzice superlativele şi apelativele bombastice gen "Maestre" şi "Genialle".
Un lucru poate fi rău, bun şi foarte bun. Între aceste calificative, încap destule nuanţe, ca să nu ne dedăm la tot felul de laude explozive fără bază în subiect. Un an fără superlative ar fi ca o cură de dezintoxicare.
La temelia elogiului stă o comparaţie. Când trăieşti însă într-o lume închisă şi mică, pui alături ce crezi şi ce speri cu ce ai. Şi mori convins că ai fost contemporan cu absolutul. Deschizându-se graniţele şi pentru noi, e musai să schimbăm toate unităţile de măsură ale calităţii. Să ne întoarcem de la kilometru la metru. Îmi vin în minte mereu cuvintele unui franţuz, excedat în 1995 de speranţele la glorie mondială ale unui tânăr artist român, ieşit pentru prima oară peste hotare. Libertatea pentru artiştii din Est, a spus apuseanul, nu înseamnă altceva decât că aţi primit dreptul să cumpăraţi un loz la loteria celebrităţii. Participaţi acum la tragerea cea mare, nu la masa unde se taie porţiile eternităţii.
Din totdeauna, la Paris, s-au adunat zeci de mii de artişti, de pe toate continentele. Numai pictori şi sculptori ar fi tot timpul vreo patruzeci de mii. Am cunoscut, de curând, un absolvent de la o facultate particulară de arte de la noi, dornic să se remarce repede. Şocat de precaritatea mijloacelor lui profesionale, de absenţa unor repere culturale majore şi de încrederea delirantă în sine şi în viitorul său, l-am întrebat unde a călătorit şi dacă are cunoştinţe de problemele internaţionale ale pieţei de artă. Problemele pieţei artei nu-s foarte diferite de ale altor domenii, unde totul pleacă de la investiţii. Tânărul fusese câteva zile în Bulgaria, alte muzee decât acela din Bucureşti nu frecventase, toată informaţia o lua la întâmplare din
