Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei studenţi au descoperit o planetă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 8 decembrie 2008 ·

O planetă cu masa de cinci ori mai mare decât a lui Jupiter şi care se învârteşte în jurul stelei sale în numai 2,5 zile terestre, a fost descoperită de trei studenţi, în cadrul unui proiect de cercetare, anunţă ştiinţa.info. Steaua este cea mai fierbinte descoperită până acum în jurul căreia orbitează o planetă atât de rapidă.

În urma observaţiilor, desfăşurate în Chile, s-a constatat că lumina uneia dintre stelele studiate descreşte în intensitate cu aproximativ 1%, într-un interval de timp de două ore, o dată la 2,5 zile.

Cercetătorii au confirmat că fenomenul are loc datorită unei planete ce trece prin faţa stelei, blocând o parte din lumina provenită de la aceasta.

Potrivit lui Ignas Snellen, supraveghetorul proiectului de cercetare, descoperirea a fost o surpriză: “De fapt, acest proiect a avut ca scop să înveţe studenţii cum să dezvolte algoritmi de căutare. La un moment dat, au venit în biroul meu şi mi-au arătat această lumină curbată. Am fost complet surprins!”.

Studenţii, Meta de Hoon, Remco van der Burg şi Francis Vuijsje sunt foarte entuziasmaţi de realizarea lor.

“Este fantastic nu pentru că s-a descoperit o planetă, ci pentru că s-a descoperit o planetă atât de neobişnuită precum aceasta; se dovedeşte a fi prima planetă descoperită care se roteşte atat de repede în jurul stelei sale, stea care este în acelaşi timp cea mai fierbinte găsită, în jurul căreia să orbiteze o planetă”, a spus Meta de Hoon.

“Computerul a avut nevoie de mai mult de o mie de ore pentru a efectua toate calculele”, a explicat şi Remco van der Burg.

Deşi planeta nou descoperită a fost botezată nu tocmai atrăgător (OGLE2-TR-L9b), tinerii sunt hotărâţi să o numească, între ei, ReMeFra-1, după cele trei prenume ale lor.

Planeta se află, faţă de steaua sa, la o distanţă de 4.500.000

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°