CEL MAI MARE VIS ● 1976. Un an ca oricare altul în existenţa mea. Aşa părea a se anunţa după banalele urări din noaptea de Anul Nou.
Nu-mi trecea nici o secundă prin cap ce surprize avea să-mi rezerve acest 1976. Toate aveau să înceapă de la un telefon primit într-o bună zi de la o doamnă, Iulia Maria Cristea, care s-a prezentat ca fiind redactor muzical la Electrecord şi care m-a rugat să-mi fac puţin timp să ne întâlnim şi să stăm de vorbă în vederea unei colaborări. Nu-mi mai amintesc exact nici ziua, nici ora... Îmi amintesc doar că sângele a luat-o razna, că mi s-au muiat picioarele, că eram uimit, nedumerit, şi nu credeam că despre mine e vorba... Recunosc că în sinea mea visam de mult la acest telefon şi că mi-l doream ca pe-o minune. Am mers la întâlnire a doua zi. Electrecordul avea sediul într-o clădire mică pe strada Luigi Cazzavilan. Iulia Maria Cristea, o doamnă extrem de agreabilă, m-a primit cu foarte multă căldură, m-a prezentat directorului de-atunci, domnul Carţiş, apoi ne-am retras în biroul dumneaei şi am început să discutăm despre înregistrări...
CÂNTEC DE NOAPTE. Mi se împlinise cel mai mare vis. Urma să-mi apară primul disc. Mergeam pe străzi fără nici o ţintă, ca nebunul, mă gândeam ce cântece să aleg, îmi imaginam coperta şi, de teamă să nu se spulbere minunea, parcă nu-mi venea să ajung niciunde şi mai ales să nu povestesc nimănui cele întâmplate... Cel mai greu mi-a fost să aleg piesele, pentru că aveam multe şi nu ştiam la care din ele să mă opresc. După câteva zile am decis: Decembre, Cântec de noapte, Luna în câmp şi Să recunoaştem totuşi... Pasul următor: colaboratorii. Sorin Minghiat cu flautul lui cu tot, Dorin Şipoş, profesor de muzică, un prieten al meu cu care cântasem la Brăila şi îmi ştia toate cântecele...
Am hotărât că single-ul se va numi Cântec de
