TEMĂ DE GÂNDIRE ● În calea celor aleşi, destinul seamănă, pe la anumite intersecţii, repere de orientare în soartă.
Destinul i-a făcut cu ochiul lui Nicu Alifantis de cel puţin trei ori în viaţă. O dată când l-a întâlnit, la Brăila, pe Alexandru Tocilescu, a doua oară, tot la Brăila, când a urcat pe scena Cenaclului Flacăra şi a treia oară la Tic-Tac, în Bucureşti, sub protecţia concitadinului său Johnny Răducanu.
Momentul Flacăra de la Brăila are câteva detalii mai puţin ştiute.
COPILUL. Ni le-a dezvăluit Tudor Gheorghe, care cânta, la vremea aceea, în cenaclu: "Eram pe la începuturile Cenaclului Flacăra, în anii ’70, şi eram în turneu cu Păunescu, la Brăila. Se obişnuia atunci ca, în oraşele pe unde treceam, să cânte în cenaclu şi câte un talent local. Şi aici, la Brăila, a urcat pe scenă un copil pe care-l chema Alifantis şi care a cântat foarte frumos. După aceea, membrii Cenaclului Flacăra trebuiau să-şi dea cu presupusul despre el. A fost contestat de Mircea Vintilă, de Moţu Pittiş, de Mihai Stan şi de alţi vreo câţiva, nu-i mai ţin minte. Cred că simţeau pericolul că mai apare unul bun. Atunci eu l-am apărat: «Bă – am zis –, eu nu ştiu ce va face ăsta mai încolo, dar are un glas care pătrunde şi transmite emoţie. Eu cred va face carieră».
Se pare că am avut dreptate. Nicu rămâne o voce clară, cu sonorităţile lui evidente, nu-l poţi confunda cu nici unul dintre cântăreţii folk, să zicem. Are cântece mai elaborate, diferite de ale celorlalţi, care sunt mult mai monotone şi repetitive. La Nicu e altfel".
DEFECT CONGENITAL. Nu poţi să nu te întrebi care ar fi fost evoluţia artistică a lui Nicu Alifantis dacă nu ar fi avut, în cariera sa, această redutabilă avangardă triunghiulară (Tocilescu, Tudor Gheorghe, Johnny Răducanu) care i-a prilejuit arderea la foc deschis. S-ar fi clătinat sub pietrel
