DUPĂ MELCI: PRIMA OPERĂ FOLK ● Într-o seară de toamnă, eram la Anca şi Cornel Todea acasă, împreună cu Toca, Gabi, Slobi, Gelu, Ioana şi alţi câţiva, printre care şi Johnny Răducanu.
Am cântat. La un moment dat, spre dimineaţă, când vorbeam de toate cele, Johnny mi-a propus să vin să cânt la Tic-Tac. Auzisem de locul cu pricina.
Era un bar-restaurant pe Bulevardul 6 Martie, vizavi de Gambrinus. Era foarte aproape de locul unde stăteam, aşa că, într-o seară mi-am luat chitara şi m-am dus să văd ce-i acolo. Lume multă şi bună, feţe cunoscute – actori, majoritatea de la Bulandra, în frunte cu Toma Caragiu, poeţi, scriitori care polemizau în gura mare peste mese, atmosferă de club. Trupa era formată din Johnny – contrabas, Eugen Gondi – tobe, Marius Pop – pian şi Paul Wertheimer – saxofoane. Se cânta foarte bine, jazz-uri frumoase, evergreen-uri. Aproape de miezul nopţii apărea şi Aurelian Andreescu, care venea de peste drum, din Cişmigiu, de la Monte Carlo, unde cânta permanent şi atunci se încingeau şi mai tare spiritele. Johnny mi-a zis să-mi pregătesc chitara şi, într-o pauză a lor, m-a prezentat şi m-a invitat să cânt. Mi-a fost groaznic de frică pentru că eu nu ştiam decât cântecele mele, doar cu vocea şi chitara, iar în sală erau atâtea feţe importante… Spre marea mea uimire, lumea m-a plăcut din prima şi m-a primit foarte frumos. Am avut succes şi, din acel moment, Johnny mi-a zis că voi cânta acolo seară de seară…
MĂ PLÂCEAU, MÂ APLAUDAU... Cântam la Tic-Tac aproape zilnic, mai puţin în serile când aveam spectacole cu Cenaclul. Doamne, ce experienţă a fost! Eram într-o competiţie nebună, seară de seară, cu mine însumi şi cu cei din jur. Voiam să fiu bun, să nu-i dezamăgesc pe Johnny şi pe colegii lui de trupă, dar şi pe cei ce veneau seară de seară acolo. Toma Caragiu, Ştefan Bănică, Ovidiu
