Programul este realizat de Dumitru Graur, care a călătorit prin lume pentru a intervieva campioni adevăraţi. Are invitaţi din cele mai diverse sporturi, de la atleţi, alpinişti şi baschetbalişti până la românul care a iniţiat celebrul maraton de la New York, Fred Lebow. Criteriul în funcţie de care îşi alege invitaţii este acela al valorii. Trebuie să fie oameni cu o poveste interesantă, oameni care au ceva de spus. Are o colecţie întreagă de tăieturi din ziare, cu posibili invitaţi. „Am orgoliul să spun că, peste 15-20 de ani, emisiunile mele vor avea o anumită referinţă, vor avea o importanţă mai mare decât au acum”, spune Dumitru Graur, realizatorul şi producătorul emisiunii „Parfum de glorie”.
Acesta îşi descrie subiecţii din emisiune foarte plastic. Despre Horia Colibăşanu, un celebru alpinist, Graur spune că, „dacă îl vezi pe stradă, nu dai doi bani pe el. Nu-ţi trece prin cap că escaladează munţi de peste opt mii de metri”. Dumitru Graur continuă cu entuziasm: „Este colosal. Îşi ia cu el un aparat şi se filmează singur. Are imagini colosale!”
Ediţie de colecţie cu Fred Lebow
Despre ediţia în care l-a prezentat pe românul care a avut ideea şi iniţiativa celebrului maraton de la New York, Fred Lebow, spune că este „una dintre cele mai bune emisiuni pe care le-am făcut vreodată”. O filmare cu unul dintre eroii programului durează câteva zile.
Spre exemplu, cu Horia Colibăşanu a filmat în centrul Timişoarei, dar şi pe Muntele Mic, timp de trei zile. Pentru a-i întâlni pe eroii din „Parfum de glorie” în mediul lor şi pentru a le afla poveştile captivante, realizatorul programului a călătorit prin ţară, a zburat prin Europa, dar a ajuns şi în Statele Unite.
Graur are regretul că oamenii de valoare din România nu sunt apreciaţi şi prezentaţi suficient de presă, care este avidă de senzaţional. „Su