Vicepreşedintele CJ Bacău, Ionel Palăr, îşi construieşte o clinică la 100 de metri de o clădire de patrimoniu, deşi legea interzice acest lucru. Sursa: Olimpia Filip
Aproape 100 de medici din Bacău nu-şi pot cumpăra cabinetele unde lucrează deoarece construcţiile respective sunt în imediata vecinătate a două clădiri declarate monument istoric, Poşta nr. 1 şi Centrofarm. Astfel, potrivit unei ordonanţe de urgenţă, pe o rază de 100 de metri în jurul clădirilor de patrimoniu nu se poate vinde, cumpăra, demola sau construi.
Asta nu l-a împiedicat însă pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bacău, Ionel Palăr, proaspăt ales deputat, să-şi construiască o clinică de patru etaje chiar vizavi de Poşta nr. 1 şi perete în perete cu policlinica veche.
„Ce să se mai protejeze?“
Reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DJCCPCN) Bacău recunosc faptul că legea prevede că, pe o rază de 100 de metri de orice clădire de patrimoniu, nu se pot cumpăra, vinde, demola sau construi alte clădiri, deoarece este o zonă de protecţie instituită pentru a asigura conservarea monumentului istoric.
Cu toate acestea, vicepreşedintele CJ Bacău a obţinut toate avizele încă de anul trecut, din luna mai. „Acolo, în centrul Bacăului, este o mare încurcătură. Zona din jurul unei clădiri de patrimoniu trebuie protejată, dar acolo e centrul oraşului. Trec maşini, e trafic intens. Ce să se mai protejeze? Noi am dat avizul pentru ridicarea construcţiei vicepreşedintelui Palăr. Dacă a obţinut avizul de la noi, el poate construi liniştit“, susţine Gheorghe Barbu, consilier monumente istorice din cadrul DJCCPCN Bacău.
Reprezentanţii instituţiei mai spun că autorităţile locale ar trebui să plătească un arhitect care să stabilească această zonă de protecţie pe baza unor repere topogr