Unii dintre proaspeţii parlamentari de Dolj au venit ieri la sediul prefecturii pentru a primi certificatele care atestă câştigarea mandatelor din colegiile unde au candidat din mâna judecătorului Laurenţiu Anghel, preşedintele Biroului Electoral Judeţean. Preocupaţi mai mult de modul cum înclină balanţa spre o formulă de guvern sau alta, aleşii şi-au făcut, voit sau nevoit, propriile alianţe în sala video a Prefecturii Dolj, unde s-a desfăşurat evenimentul. Senatorul PD-L Tudor Udriştoiu şi deputaţii pedelişti Constantin Dascălu, Gelu Vişan şi Mihai Surpăţeanu s-au aşezat de aceeaşi parte a mesei cu senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea şi deputatul liberal Ionuţ Stroe. De cealaltă parte a baricadei s-au aflat deputaţii PSD Ion Călin, Claudiu Manda, Florentin Gust şi Petre Petrescu.
Marii absenţi, negociatori la Bucureşti
Evenimentul de ieri a fost marcat de absenţa unor lideri marcanţi ai principalelor partide de pe scena politică locală. Dintre cei 15 parlamentari, doar zece au venit ieri să-şi primească aceste certificate de aleşi, ceilalţi delegându-şi colegii de partid să ridice documentele. Social-democraţii Mircea Geoană, Valeriu Zgonea şi Lia Olguţa Vasilescu, democrat-liberalul Radu Berceanu şi liberalul Mihai Voicu au lipsit motivat de la eveniment, fiind prezenţi la întâlnirile de la Bucureşti ale partidelor, unde se face şi se desface viitoarea guvernare. Certificatele care atestă câştigarea mandatelor de către aleşii PSD au fost ridicate de Florin Stancu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi reprezentantul formaţiunii în BEJ, iar certificatul lui Radu Berceanu a fost primit de deputatul Gelu Vişan. Liberalul Ionuţ Stroe a fost cel care a ridicat certificatul deputatului Mihai Voicu. Parlamentarii au finalizat evenimentul de ieri cu o poză de grup, alături de conducerea BEJ Dolj.
Cristina BÎŢU Unii dintre proaspeţi