Orăşelul Copiilor, amenajat în Parcul Foamea din centrul Ploieştiului, arată ca un talcioc: tarabe cu kitsch-uri, chioşcuri fast-food şi comercianţi de băuturi alcoolice.
Astfel, oferite ca premii la diverse jocuri de tir sau vândute pur şi simplu la tarabe, băuturile alcoolice ajung în posesia minorilor, care se încălzesc cu un vin fiert sau o sticlă de şampanie. „Noi nu îi putem sancţiona pe comercianţii care vând băuturi alcoolice pentru că nu avem baza legală ca să acţionăm. Doar poliţiştii, dar mai ales organizatorii pot lua măsurile necesare pentru ca astfel de lucruri să nu se întâmple“, susţine Carmen Gheorghe, directorul Poliţiei Comunitare Ploieşti.
Conducerea Hale şi Pieţe SA, societatea din subordinea consiliului local care administrează orăşelul, promite că va lua măsuri. „Prin contract, chiriaşii nu au voie să comercializeze băuturi alcoolice, iar poliţiştii comunitari ar trebui să-i salte pe cei care încalcă legea. Vom trimite inspectorii în teren pentru a verifica cum stau lucrurile“, afirmă Gheorghe Simion, directorul Hale şi Pieţe.
Părinţii sunt dezamăgiţi de cum arată locul unde copiii lor ar trebui să se distreze. „Am fost ieri-seară cu nepoţica şi, când am văzut ce se întâmplă, m-am îngrozit. Tineri gălăgioşi, care beau vin fiert, multă mizerie şi cam atât. Abia am găsit un trenuleţ în care să o dau pe cea mică. A fost prima şi ultima dată când calc pe-acolo“, se revoltă ploieşteanca Maria Popa.