Ministerul Justitiei a elaborat un Proiect de Ordonanta de Urgenta prin care se acorda persoanelor juridice facilitati la plata taxei judiciare de timbru, in sensul reducerii, esalonarii sau aminarii platii taxei judiciare de timbru.
Astfel, instantele vor avea posibilitatea sa acorde aceste facilitati, in baza unor criterii, precum situatia in care cuantumul taxei reprezinta mai mult de 10 % din media venitului net pe ultimele trei luni de activitate, in cazul in care plata integrala a taxei nu este posibila deoarece persoana juridica se afla in curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt indisponibilizate. De asemenea, instanta poate acorda facilitati la plata in mod exceptional, in alte cazuri in care apreciaza, fata de datele referitoare la situatia economico-financiara a persoanei juridice, ca plata taxei de timbru, la valoarea datorata, ar fi de natura sa afecteze in mod semnificativ activitatea curenta a persoanei juridice. Reducerea taxei de timbru va putea fi acordata, separat sau impreuna cu esalonarea sau aminarea platii.
Plata online a taxei, din martie 2009
Proiectul de modificare a Legii nr.146/1997 introduce plata taxei judiciare de timbru si prin unitati bancare, in contul bugetului de stat, nu numai la unitatile Trezoreriei statului, costul operatiunilor bancare urmind sa fie suportate de catre client. Totodata, de la 1 martie 2009, proiectul de Ordonanta stabileste si posibilitatea platii in sistem online a taxei judiciare de timbru, la unitatile Trezoreriei. In plus, pentru cererile introduse la instantele judecatoresti, prin care se solicita pronuntarea unei hotariri judecatoresti care tine loc de act autentic de instrainare a unor bunuri imobile, taxa judiciara de timbru se va calcula la valoarea bunului ce face obiectul conventiei. De asemenea, pentru actiunile in constatare