Doi condamnaţi la moarte sunt întrebaţi înainte de execuţie:
- Vreo ultimă dorinţă?
- Aş vrea să ascult un disc cu Guţă.
- De acord! Şi tu?
- Pe mine vă rog să mă omorâţi înaintea lui!
Profesoara îi întreabă pe copii la ora de biologie:
- Spuneţi-mi, copii, cum se numesc vieţuitoarele care trăiesc şi pe apă, şi pe uscat?
Bulă cu mâna pe sus:
- Spun eu, spun eu. Marinari!
Trei ardeleni vin cu trenul de la Bucureşti la Cluj. Pe la Ploieşti, unul zice:
- Oof!
Pe la Sibiu, al doilea zice:
- Oof! Oof!
Pe la Alba-Iulia, al treilea zice:
- Oof! Oof! Oof!
Ajung la Cluj şi primul zice:
- No, bine c-am ajuns că, iacă, tăt drumul am vorbit numai politică!
***
Ardeleanul soseşte cu întârziere la împărţirea darurilor, iar Dumnezeu îi spune amărât:
- Îmi pare rău de tine, nu mi-au mai rămas decât frumuseţea şi prostia, fiule, ce să-ţi fac? Alege-ţi.
- Apoi, Doamne, frumuseţea-i trecătoare.
Profesorul de istorie:
- Spune-mi, Bulă, ce eveniment marcant a avut loc în anul 1918?
- S-a născut la Scorniceşti tovarăşul Nicolae Ceauşescu, iubitul nostru preşedinte!
- Foarte bine. Dar în 1944?
După un scurt timp de gândire, Bulă răspunde:
- S-au sărbătorit 26 de ani de la naşterea tovarăşului Nicolae Ceauşescu!
***
O blondă apetisantă citea o carte în parc, pe bancă. Bulă se apropie de ea.
- Ce carte citiţi, doamnă?, întreabă el.
- Teoria amorului. Aici scrie că bărbaţii cei mai virili sunt evreii şi indienii.
- Doamnă, daţi-mi voie să mă prezint: Iţic Winnetou.
Într-o seară, toţi fraţii Alinuţei râdeau, doar Alinuţa plângea.
- De ce plângi, Alinuţă?, întreabă tatăl.
- Fraţii mei au aruncat-o pe mama de la balcon!, spune Alinuţa printre suspine.
- Şi tu de ce plângi?
- Nu am văz