Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pantalonii ecologici

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 9 decembrie 2008 ·

Fabricanţii de bluejeans încep să se orienteze spre materiale reciclate. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Spiritul reciclării i-a cucerit şi pe producătorii de bluejeans, care au început fie să introducă în material fibre extrase din sticle de plastic, fie să transforme tradiţionalul bumbac direct în hârtie şi carton. Cei peste 64 de expozanţi care au participat la salonul internaţional „Denim by Premiere Vision“, deschis în perioada 3-4 decembrie la Saint-Denis, în apropiere de Paris, au afişat preocupă ri ecologiste încă discrete în industria foarte poluantă a bumbacului. Potrivit AFP, una dintre firmele care pun accent pe reciclare este Hellenic Fabrics, care produce un material textil hibrid, un amestec de bumbac şi plastic recuperat din sticle folosite.

Bumbacul, cultivat în Grecia, reprezintă 63% din compoziţia noului material, restul fiind fibre de masă plastică din sticle colectate în special din Asia, a precizat Panos Sofianos, şeful diviziei cercetare-dezvoltare a Hellenic Fabrics. Sofianos a adăugat că materialul în cauză este un produs „de nişă“, care pentru moment este mai scump cu „aproximativ 10%“ decât docul clasic utilizat la fabricarea blugilor.

Haine din „bumbac reciclat“

Compania belgiană Uco Sportswear foloseşte şi ea „bumbac reciclat“, mai precis „resturi de fire recuperate din filaturi“. Sibilla Vanderlinden, responsabilă cu dezvoltarea produsului, spune că acesta tinde să fie mai puţin rezistent decât bumbacul natural, motiv pentru care fibrele sunt amestecate cu poliester.

Materialul în cauză, „nu mai puţin scump decât altele“, este produs de Uco de doi ani şi jumătate, ajungând actualmente să reprezinte aproape 10% din totalul vânzărilor firmei. Societatea italiană Cadicagroup s-a profilat pe o activitate mai „radicală“: colectează rebuturi de blugi de la producători şi toacă materialu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 3 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Un elev din Timiș a amenințat o colegă cu o foarfecă

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, 7 aprilie, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o şcoală din comuna Peciu Nou. IPJ Timiş anunţă, luni, că a demarat verificări la

Premierul Ciolacu, despre scandalul cu Dragoş Sprînceană: Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun ”

Ziarul Financiar acum o ora
„Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun <emisar al lui Ciolacu>”, susţine premierul, după reacţiile apărute în urma declaraţiilor făcute de Dragoş Sprînceană. „Părerile exprimate în spaţiul public de diverşi cet

BREAKING UE a oferit Statelor Unite o scutire totală și reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a oferit Statelor Unite o scutire totală și reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale, a anunțat luni președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, în încercarea de a evita un război comercial, transmite BFM TV. „Am prop

Crin Antonescu, după ședința coaliției: Mâine va fi depus la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora / Cei care vor intra în magistratură trebuie să se pensioneze la 65 de ani

G4Media acum 30 minute
Crin Antonescu, candidat la Președinție, a anunțat că liderii coaliției de guvernare vor depune, marți, la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora. Antonescu a făcut anunțul, luni, după șed

Peste 2000 de extrase de carte funciară eliberate în prima zi în care acest serviciu public este gratuit

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe 7 aprilie în prima zi când acest serviciu public este gratuit pentru proprietari au fost eliberate gratuit 2.152 de extrase de carte funciară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă de ministrul dezvoltării, Cseke Attila. După cum este c

Aproape 40 de percheziţii în Suceava şi Botoşani, inclusiv la cinci instituţii publice, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie/ Cercetările vizează contracte de achizitii publice

News.ro acum 4 ore
Procurorii anticorupţie fac, luni, 39 de percheziţii la cinci instituţii publice, societăţi comerciale şi persoane fizice din judeţele Botoşani şi Suceava, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie. Potrivit unor surse, cercetările vizează c

Dragoş Damian, Terpia Cluj: 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătăţii. De anul trecut, de când am scris comentariul de mai jos, ai fost la medicul de familie pentru un control?

Ziarul Financiar acum 2 ore
Dacă după ce Donald Trump a aprobat noile tarife vamale te-ai inervat, dacă te-a luat o durere de cap, dacă vederea ţi s-a înceţoşat un pic, daca ai simţit mici furnicături în mâna stângă sau ai simţit că inima parcă bate mai tare sau mai repede, da

Românii pot investi începând de astăzi, 7 aprilie, în titlurile de stat Tezaur

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Finanțelor precizează că românii pot investi începând de astăzi, 7 aprilie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,60%, 7,30% și, respectiv, 7,60%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 le

Vremea de Paște. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vine căldura

HotNews acum 3 ore
Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni (7 – 20 aprilie) va fi oscilant, cu o vreme rece în prima parte și cu o încălzire accentuată din 12 aprilie și în perioada sărbătorilor pascale, valorile termice maxime urmând să ajungă la 2

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/4°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°