Cei care aleg să-şi „complice“ viaţa adoptând un câine sau o pisică au o sănătate mai bună şi un risc mai mic de a suferi din cauza problemelor psihice, susţin psihoterapeuţii. Sursa: Reuters
Odată cu decizia de a adopta un animal, aşteptaţi-vă la schimbări semnificative în stilul de viaţă. Pentru un câine aveţi în vedere faptul că are nevoie de cel puţin două plimbări zilnice. Pisicile sunt mai puţin pretenţioase, însă părul pe care îl lasă în urmă trebuie strâns frecvent. Mai puţin pretenţioase sunt tarantulele sau iguanele, însă acestea au nevoie de condiţii speciale.
Câinii şi pisicile se pot dovedi însă terapeuţi de nădejde, aducând serioase beneficii asupra sănătăţii proprietarilor. E de notat şi faptul că unele studii au arătat că un copil care are animal de companie prezintă un risc mult mai mic de a avea probleme cu legea mai târziu în viaţă.
Câinii te păzesc de colesterol şi de tensiune
„Studiile pe tema relaţiei între om şi animalul de companie au arătat că, de exemplu, câinii reuşesc să reducă stăpânilor nivelul colesterolului şi al presiunii sângelui, iar pisicile scad riscul tulburărilor psihice. De asemenea, sunt cercetări care arată că animalele de companie ajută şi la reducerea alergiilor“, afirmă psihoterapeutul Anda Păcurar.
De multe ori, personalitatea stăpânului se proiectează asupra animalului. Între cei doi apare şi o învăţare prin imitare reciprocă. Există caracteristici legate de un minim dresaj pe care îl face fiecare deţinător: animalul este răsplătit atunci când face ce vrea stăpânul şi astfel ajunge să-i semene.
„Succesul pe care îl are terapia cu ajutorul animalelor asupra persoanelor vârstnice sau bolnave se datorează în primul rând legăturii emoţionale care se creează între om şi animal. Printre cei mai buni terapeuţi sunt câinii şi delfinii“, spune Anda Păcu