Rezultatul scrutinului din 30 noiembrie a arătat tuturor partidelor că românii nu mai au încredere în nimeni. Nicio formaţiune nu a reuşit să obţină o majoritate în Parlament.

Situaţia este cu atât mai complicată, cu cât niciunul dintre cei trei protagonişti principali - Alianţa PSD+PC, PD-L şi PNL - nu vrea să se mulţumească doar cu firimiturile care pică de pe masa puterii. Totodată, negocierile purtate pentru realizarea unei majorităţi parlamentare care să susţină viitorul Guvern şi programul său de guvernare au scos la iveală o atitudine ce poate fi explicată doar printr-o veche zicală din popor: „Hoţului de hoţ i-e frică!".

Sub pretextul unei siguranţe a punerii în practică a propriilor viziuni de guvernare, echipele de negociere ale celor trei formaţiuni politice au pretins funcţia de prim-ministru. De fapt, acest portofoliu nu reprezintă altceva decât garanţia rămânerii partidului din care provine premierul la guvernare pe perioada întregii legislaturi. Este explicabilă teama tuturor. Experienţa trăită de democraţi în legislatura ce se apropie de final, când liberalii i-au eliminat din Executiv, preferând să stea, timp de doi ani, pe post de marionetă în mâna social-democraţilor, pare să fi fost o lecţie bine învăţată de toţi. De asemenea, a  avea funcţia de premier reprezintă şi o siguranţă pentru formaţiunea „mamă" că-şi va putea onora, în următorii patru ani, promisiunile făcute în campania electorală pentru alegerile parlamentare, promisiuni care, în majoritate, au vizat aspecte legate de atribuţiile ce revin administraţiei locale.

Şi, totuşi, mirajul puterii atrage pe toţi, însă obţinerea ei presupune anumite „sacrificii". Primul semnal în sensul efectuării unui pas înapoi l-au dat liberalii. Maratonul negocierilor continuă, însă echipa de negociere a PNL a propus democrat-liberalilor, în schimbul postului de prim-ministru, să renu