Motofizica este metafizica facuta in graba, pripita si pretentioasa, asa cum este expozitia lui Roman Tolici, de la MNAC. Tablouri multe, mari, "bine" pictate, strunite compozitional ca la IKEA, turate intelectual ca la Yamaha. Iconografie "subtila", suficient de suspendata pentru a trece drept moderat obscura, dar manifest distanta, tocmai pentru a insinua nuante "criticiste" (in fapt, lejere, inofensive ironii la adresa unor teme cultural-politice de consum). Intreg pachetul este, in plus, plat - dar confortabil - panotat si ambalat expozitional, sub auspiciile celei de-a doua expozitii personale de pictura romaneasca actuala ingaduita de MNAC de la infiintarea sa. Ca si prima, dedicata lui Gorzo, si aceasta ofera un model de pictura pasamite adaptata vremii noastre: curata, profesionista, placuta, clara, relaxat provocatoare, cu idei, cu gadilaturi, dar fara latraturi politice si fara laturi existentiale. O experienta standard a culturii corporatiste, ca un sitcom, ca o lectura din Coelho, ca un sandwich proaspat, gustos, hranitor si sanatos, descarcat repede dintr-un automat, la metrou. Toate aceste caracteristici sunt exhibate cu varf si indesat in aceasta pictura reflexiva pentru supermagazine. Dar ce idei are aceasta pictura de idei? Raspunsul poate sa surprinda, dar el este valabil pentru o mare parte din productia artistica actuala, indeosebi atunci cand aceasta se prevaleaza de mijloacele de expresie traditionale, de pilda pictura. In cazul lui Tolici, ideea de baza a picturilor sale, aruncata-n fata vederii, este aceea ca ele au idei. Ele nu au o alta idee in afara aceleia ca au idei. Intelectualmente, ideatia picturii sale este o pseudopoda: ele au lustrul ideilor si simuleaza profunzimea mizelor, se comporta ca si cum ar pisca gandirea, ca si cum ar vehicula idei, dar in realitate sunt simple produse mestesugaresti, un artizanat bricolat din imagine