Zeci de răniţi, sute de arestaţi
Bradul de Crăciun din centrul oraşului a fost incendiat, anarhiştii au cântat în jurul flăcărilor “O, brad frumos”
Funeraliile adolescentului împuşcat sâmbătă în Atena în urma unei altercaţii cu poliţia au avut loc ieri în mijlocul tensiunilor generate de manifestaţiile de protest la care au participat mii de persoane, pentru a patra zi la rând. Printre ei, s-au aflat şi români, câţiva dintre ei fiind arestaţi. Sute de clădiri au fost incendiate, zeci de persoane au fost rănite şi alte câteva sute arestate, de când Atena şi alte mari oraşe din Grecia se confruntă cu revoltele tinerilor anarhişti, care protestează astfel împotriva morţii lui Alexandros Grigoropoulos.
Mii de protestatari furioşi
Şcolile şi universităţile din Atena erau încă închise ieri, aşa că mii de profesori, studenţi şi elevi s-au strâns ieri în faţa centrelor universitare, de unde au pornit în marş prin capitala elenă. Cu câteva ore înainte de înmormântarea adolescentului, protestatarii s-au ciocnit violent cu forţele de ordine, lansând cocktailuri Molotov şi diverse proiectile împotriva poliţiştilor care încercau să împiedice adunarea manifestanţilor în faţa parlamentului grec din piaţa Syntagma. Mai mulţi profesori arborau pancarte cu mesajul “Asasinul, vinovatul este Guvernul”. Alţi 2.000 de manifestanţi, încadraţi de importante forţe de poliţie, protestau la orele după-amiezei în Salonic. Aceştia urma să meargă în faţa sediului Ministerului Macedoniei şi Traciei, trecând pe la biserica Aghia Sofia.
Poliţia era depăşită de situaţie, în condiţiile în care manifestanţii au atacat simbolurile puterii şi bogăţiei din Atena, băncile (50 la număr), magazinele (200 arse sau vandalizate în doar trei zile), hotelurile, maşinile scumpe, chiar şi uriaşul brad de Crăciun ridicat în Piaţa Syntagma.
Unii manifestanţi chiar s-au f