Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL se vede în opoziţie

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 9 decembrie 2008 ·

Tăriceanu zice că nu închide uşa negocierilor, dar condiţiile PDL sunt inacceptabile. Sursa: Agerpres

„Liberalii sunt pregătiţi să intre în opoziţie“, a anunţat ieri preşedintele PNL, Călin Popescu-Tăriceanu. După ce Mircea Geoană a făcut publică intenţia PSD de a forma guvernul cu PDL, Tăriceanu a ieşit să declare că PNL nu va face compromisuri majore, dar nici nu închide uşa negocierilor.

Liberalii nu sunt „oficial“ în opoziţie, a adăugat Tăriceanu, menţionând că partidul său va lua o decizie după ce preşedintele Traian Băsescu va anunţa oficial numele candidatului la postul de premier.

Divergenţele oficiale ale liberalilor

Rămas în afara negocierilor, liderul liberal a susţinut că PNL va intra în opoziţie dacă PDL nu va face un compromis în legătură cu modificarea Constituţiei şi dacă PSD nu renunţă la cota unică. De altfel, Tăriceanu a detaliat motivele oficiale ale blocării negocierilor cu cele două partide.

El a susţinut că PNL nu este de acord cu „modificarea arhitecturii constituţionale“ dorite de PDL. „Nu acceptăm trecerea la un regim prezidenţial, diminuarea rolului parlamentului. Nu acceptăm să ne transformăm progresiv într-o republică de tip sovietic“, a afirmat Tăriceanu.

El adăugat că, „din păcate“, cei de la PDL nu au fost în măsură să dea garanţii PNL că lucrurile nu vor decurge în această direcţie. De asemenea, liderul PNL a recunoscut că, în discuţiile cu PDL, solicitarea postului de premier a fost o prioritate pentru liberali. „Am aşteptat din partea PDL o propunere. Nu vreau să închidem uşa, dar PNL nu e în situaţia de a căuta să intre la guvernare“, a susţinut Tăriceanu.

Pe de altă parte, PSD nu ar fi fost de acord cu păstrarea cotei unice, măsură la care liberalii susţin că nu pot renunţa, şi nici cu planul anticriză. „Am luat act şi de decizia PSD de a p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum 34 minute
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 27 minute
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum 47 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 26 minute
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Revenire la Știrile Pro TV. O prezentatoare a revenit după doi ani de pauză

HotNews acum 19 minute
Prezentatoarea Monica Dascălu revine la pupitrilor Știrilor Pro TV după o pauză de doi ani, cât timp a fost în concediu de maternitate, scrie Pagina de Media. „Revin la Ştirile Pro TV cu multă bucurie şi entuziasm, deoarece aici, în echipa ştirilor

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum o ora
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

Ciolacu, după votul PSD: Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvern şi nici pentru PSD / Mai sunt anumite categorii care nu pot candida, decât dacă-şi dau demisia / Nu sunt de acord cu nicio extindere a acestei legi

News.ro acum 34 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, după votul PSD privind proiectul PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare, că această lege nu e o prioritate nici pentru el şi nici pen

Roman Lopatynskyi din Ucraina câștigă Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian

HotNews acum 43 minute
Roman Lopatynskyi din Ucraina câștigă Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian, după o Finală în care a interpretat Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian și orchestră op. 83 de Johannes Brahms. Pe locul al doilea s-a situat

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°